Negocierile de pace dintre Rusia și Ucraina, descrise de președintele Zelenski drept „mai realiste”, oferă un licăr de speranță că, în zilele următoare, s-ar putea ajunge la un acord de încetare a focului, scrie Evening Standard. Dar, spune fostul ministru de Externe, ”nu va exista o soluție pe termen scurt”.

Ucraina nu este sfârșitul ambițiilor lui Putin și ar putea urma și alte țări

„Dar cred că există o soluție pe termen lung și aceea este că trebuie să fim realiști în ceea ce privește consolidarea securității și a apărării, deoarece Ucraina nu este sfârșitul ambițiilor lui Putin și ar putea urma și alte țări”, spune Hunt.

Marea Britanie a furnizat arme antitanc forțelor ucrainene pentru a le ajuta să respingă atacurile Rusiei. De asemenea, Marea Britanie ia în calcul să trimită rachete Starstreak în Ucraina pentru a ajuta la întărirea apărării aeriene a țării.

Hunt a descris războiul din Ucraina drept un „eșec catastrofal al securității occidentale și al politicii externe” susținând că „trebuie să ne gândim la modul în care putem să descurajăm anumite state puternice, astfel încât ceea ce se întâmplă acum să nu se mai repete”, notează Evening Standard.

Cel mai catastrofal eșec al securității occidentale de după căderea Zidului Berlinului

Hunt a scris zilele trecute un articol în The Telegraph, în care afirma că descurajarea „ar trebui să înceapă cu o creștere semnificativă a capacității noastre militare”, întrebându-se în același timp dacă reducea trupelor și a numărului tancurilor este o idee bună în acest moment. Comentariul vine în contextul în care unii analiști militari au anticipat că, odată cu creșterea bruscă a inflației, cheltuielile pentru apărare ale Marii Britanii ar putea scădea în termeni reali în următoarele doi ani.

”Este pentru prima dată de la cel de-al Doilea Război Mondial când o putere majoră spune că vrea să distrugă un membru al Națiunilor Unite. Putin a afirmat că nu crede că există o suveranitate a Ucrainei. Asta nu s-a întâmplat niciodată nici măcar când sovieticii au invadat Afganistanul”, a scris Hunt.

„Chiar dacă suntem încântați că ucrainenii au fost atât de curajoși și au luptat cu eroism, iar pentru Putin a fost mult mult mai greu decât a anticipat, adevărul este că acum asistăm la cel mai catastrofal eșec al securității occidentale și al politicii externe de după căderea Zidului Berlinului”, consideră Hunt.

Urmează Lituania

Și Kievul a atras atenția că Vladimir Putin nu se va opri doar la Ucraina. Potrivit secretarului Consiliului pentru Securitate Națională și Apărare al Ucrainei, Rusia are deja în țintă noi obiective. ”Lituania va deveni următoarea țară pe care președintele Putin intenționează să o captureze dacă va câștiga războiul din Ucraina”, a avertizat secretarul Consiliului pentru Securitate Națională și Apărare al Ucrainei, Oleksîi Danilov, citând date ale serviciilor secrete ucrainene.

„Federația Rusă nu se va opri. Dacă, Doamne ferește, vor avea o victorie pe teritoriul nostru, atunci următoarea țară pe care Putin va dori să o captureze va fi Lituania”, a declarat Danilov.