Alexander Dughin: Și dacă nu se întâmplă, atunci va fi război
Într-o analiză publicată pe Arktosjournal.com, Alexander Dughin, cunoscut pentru apropierea sa de cercurile de putere de la Moscova și pentru influența asupra viziunii geopolitice a președintelui rus Vladimir Putin, afirmă că lumea trece printr-o perioadă de schimbare fundamentală. În opinia sa, marile tranziții istorice nu au avut loc în mod pașnic, ci au fost însoțite de conflicte armate.
El susține că „noua ordine mondială multipolară nu este bătută în cuie și este puțin probabil să fie acceptată pașnic, ci mai degrabă va fi modelată prin escaladarea conflictelor”.
Dughin consideră că, istoric vorbind, „foarte rar cei care dețin puterea globală sunt dispuși să renunțe la ea în mod voluntar”, aceștia menținându-și poziția „până când sunt distruși și reduși la ruine”.
„Noua ordine mondială multipolară nu este bătută în cuie și este puțin probabil să fie acceptată pașnic, ci mai degrabă va fi modelată prin escaladarea conflictelor, amintind cum schimbările istorice sunt decise prin desfășurarea imprevizibilă a războiului.
O schimbare în ordinea mondială are loc de obicei prin război. Foarte rar cei care dețin puterea globală sunt dispuși să renunțe la ea în mod voluntar. Ei se țin de ea până la capăt, până când sunt distruși și reduși la ruine. Același lucru este valabil, fără îndoială, și astăzi”, spune el.
Ideologul rus adaugă că, deși există speranța unei tranziții pașnice, scenariul cel mai probabil este cel al confruntării.
„Desigur, istoria este plină de răsturnări de situație. Prin urmare, nu putem decât să sperăm, să ne dorim sau cel puțin să ne așteptăm ca liderii occidentali să renunțe voluntar la hegemonia lor. Dar ceva îmi spune că este puțin probabil să se întâmple fenomenul.
Și dacă nu se întâmplă, atunci va fi război. Acest război este deja în curs: războiul din Ucraina, războaiele din Orientul Mijlociu. Dar încă nu este în plină desfășurare. Până acum, este doar un semn prevestitor al războiului uriaș și fundamental care se va purta pentru redistribuirea suveranității reale între forțele care se delimitează astăzi”, mai adaugă Dughin.
Ideologul rus face referire la schimbările de influență la nivel global
În comentariul său, ideologul rus face referire la schimbările de influență la nivel global și la fragilitatea sistemului occidental. Deși susține că multipolaritatea începe să se contureze, el consideră că „hegemonia sistemului unipolar este încă puternică”.
Potrivit lui Dughin, lumea occidentală traversează „o criză internă colosală, mai degrabă o implozie decât o explozie a societății și a întregii civilizații occidentale”. Totuși, el subliniază că, în pofida acestor vulnerabilități, „hegemonia occidentală este încă mai puternică decât multipolaritatea”.

„În zilele noastre spunem adesea: uite, lumea multipolară este aici, lumea nu mai este unipolară, există BRICS, există „umanitatea mai mare” și așa mai departe. Cu toate acestea, putem vedea că hegemonia sistemului unipolar este încă puternică.
Acest lucru se întâmplă în ciuda faptului că, în realitate, este în declin și în ciuda faptului că se prefigurează în mod clar o criză internă colosală, mai degrabă o implozie decât o explozie a societății occidentale și a întregii civilizații occidentale. Dar, într-un anumit sens, în ciuda vectorului acestor valuri descendente, hegemonia occidentală este încă mai puternică decât multipolaritatea”, mai spune acesta.
Această observație îl conduce la concluzia că Occidentul poate influența încă semnificativ echilibrul politic și geopolitic în diverse regiuni. În acest context, el vorbește explicit despre România și Republica Moldova.
România și Moldova, menționate direct în analiza lui Dughin
Alexander Dughin afirmă că Occidentul ar fi reușit să influențeze direct rezultatele politice din Europa de Est. „Să fim sinceri: ea este încă capabilă, de exemplu, să remodeleze situația și echilibrul de putere în spațiul post-sovietic”, scrie acesta. În analiza sa, ideologul rus acuză că „globaliștii” acționează de trei decenii în Ucraina, Moldova, Caucazul de Sud și Asia Centrală.
„Să fim sinceri: ea este încă capabilă, de exemplu, să remodeleze situația și echilibrul de putere în spațiul post-sovietic. Știm că globaliștii activează în Ucraina, Moldova, Caucazul de Sud și Asia Centrală de trei decenii. Dar noi le-am permis să facă acest lucru”, spune el.
El afirmă că, „chiar și în ciuda divizării Occidentului în două sau chiar trei forțe – globaliștii, UE, Trump și MAGA – ei au reușit totuși să influențeze alegerile din România, înlocuind candidații nedoriți de globaliști”.
Dughin mai susține că au existat „cazuri de eliminare a zeci de candidați din Alternativa pentru Germania, acoperite ca accidente”, iar în final Occidentul „a reușit să influențeze alegerile din Moldova”. Totodată, subliniază că în paralel conflictul din Ucraina continuă și că „este foarte dificil pentru Rusia să obțină o victorie decisivă”.
„Și acum, chiar și în ciuda divizării Occidentului în două sau chiar trei forțe – globaliștii, UE, Trump și MAGA – ei au reușit totuși să influențeze alegerile din România, înlocuind candidații nedoriți de globaliști, ucigând câteva zeci de candidați din Alternativa pentru Germania, acoperind totul ca fiind „accidente” și, în cele din urmă, au reușit să influențeze alegerile din Moldova.
În același timp, războiul din Ucraina continuă. Occidentul nu se retrage și este foarte dificil pentru noi să obținem o victorie decisivă. Este prea devreme să spunem că lumea unipolară occidentală nu mai există. Ea există, deși în agonie”, afirmă Dughin.
Ce se întâmplă în Ucraina ar putea fi începutul unui război mai mare
Un alt punct central al comentariului îl reprezintă avertismentul privind riscul unei conflagrații extinse. Potrivit lui Dughin, „este foarte probabil ca, dacă lumea unipolară nu se prăbușește pur și simplu în viitorul apropiat, toate acestea să degenereze într-un război mare”.
El nu indică exact unde ar putea izbucni o asemenea confruntare, dar enumeră mai multe zone posibile:
„Și, desigur, este foarte probabil ca, dacă lumea unipolară nu se prăbușește pur și simplu în viitorul apropiat, toate acestea să degenereze într-un război mare.
Nu sunt sigur unde va avea loc, dacă în Oceanul Pacific împotriva Chinei sau a Indiei, în Orientul Mijlociu, sau dacă ne va implica direct pe noi”, continuă ideologul lui Putin.
În opinia sa, „ceea ce se întâmplă în Ucraina ar putea fi începutul unui război mai mare și mai teribil”. Dughin insistă asupra rolului Rusiei în aceste dinamici geopolitice, subliniind că Moscova are „arme nucleare, teritorii vaste, identitate istorică și capacitatea de a conceptualiza procesele mondiale”. Aceste elemente ar oferi Rusiei un avantaj față de China, despre care afirmă că abia acum își asumă rolul de putere globală.
„Cu armele noastre nucleare, teritoriile noastre, identitatea noastră istorică și capacitatea noastră de a conceptualiza procesele mondiale, Rusia este cu câțiva pași înaintea Chinei. China abia acum devine o adevărată putere globală. Aceasta este o nouă calitate, o nouă stare pentru ea. Nu există nicio garanție că chinezii vor face față acestei situații”, spune Dughin.
Rusia, China și confruntarea cu „globaliștii”
Analistul rus face o comparație între experiența istorică a Rusiei și cea a Chinei. El afirmă că „noi am fost o mare putere mondială în secolul al XX-lea și în secolul al XIX-lea”, în timp ce pentru China rolul de lider global reprezintă „o experiență nouă”. În acest context, avertizează că statul asiatic ar putea face greșeli, în timp ce Rusia ar fi pregătită să gestioneze aceste provocări.
Dughin adaugă că Rusia este „principalul obstacol pentru globaliști și principalul lor dușman”, motiv pentru care consideră că Moscova are un rol esențial în construirea unei „lumi multipolare”.
În ceea ce privește riscul unui al treilea război mondial, ideologul rus ridică întrebarea dacă acesta poate fi evitat. El respinge ideea capitulării ca soluție, afirmând că „dacă un război mare poate fi evitat doar prin înfrângere, atunci acesta nu este cazul nostru”. În opinia sa, decizia finală nu depinde de Rusia, ci de modul în care „lumea unipolară” va alege să escaladeze situația.
Omenirea și provocările viitorului
În finalul comentariului, Dughin consideră că omenirea se află deja în mijlocul unor încercări de amploare, care ar putea deveni și mai dure în anii următori.
„Dacă un al treilea război mondial poate fi evitat în aceste circumstanțe este o mare întrebare. Deocamdată, singura opțiune propusă pentru a-l evita este să capitulăm, adică să punem capăt războiului în mod deliberat, aruncând steagul alb și predându-ne la mila învingătorilor. Dar recunoașterea deliberată a înfrângerii nu înseamnă sfârșitul războiului. Suntem încă plini de voință și forțe și ne îndreptăm spre victorie, nu spre înfrângere.
Prin urmare, dacă un război mare poate fi evitat doar prin înfrângere, atunci acesta nu este cazul nostru, iar într-o astfel de situație războiul nu poate fi evitat. Dar dacă va fi război sau nu, nu depinde de noi. Depinde de modul în care lumea unipolară care îl organizează va opta pentru un nou nivel de escaladare. În ansamblu, sunt de acord cu analiza conform căreia nu putem evita un mare război mondial.
Un astfel de război va atrage China și, cel mai probabil, India, întregul Orient Mijlociu, lumea islamică. În același timp, desigur, va avea repercusiuni în Africa și în America Latină, unde se conturează, de asemenea, două coaliții: cei care sunt pentru unipolaritate și cei care susțin multipolaritatea”, scrie acesta.
El avertizează că efectele se vor resimți și în Africa și America Latină, unde se conturează „două coaliții: cei care sunt pentru unipolaritate și cei care susțin multipolaritatea”.
„Astfel, omenirea va avea de înfruntat încercări monstruoase. Ele au loc deja, suntem deja în mijlocul lor. Ceea ce avem acum va părea o joacă de copii în comparație cu ceea ce ne așteaptă. Bineînțeles, ca orice persoană normală, nu sunt fericit. Dar războaiele au loc practic întotdeauna atunci când oamenii spun că nu vor război”, notează Dughin.
Concluzia sa este că, deși războaiele nu sunt dorite de populații, ele apar ca rezultat al logicii istorice.
„Războaiele nu depind de voința oamenilor. Istoria are o anumită logică, de la care este practic imposibil să te sustragi”, afirmă ideologul rus.