Dacă în România se poartă discuții aprinse pe momentul în care ar trebui să ieșim la pensie și se încearcă creșterea vârstei, există o țară importantă unde o treime din populația care lucrează pleacă acasă după 20-25 de ani de muncă. Acum, însă, autoritățile de aici vor să îi facă pe locuitorii ei să muncească mai mult.

E vorba de Arabia Saudită, care are în vedere să elimine posibilitatea pensionării anticipate, la 45 de ani. Motivul este strâns legat de resurse. Aici, o treime din oameni se pensionează la această vârstă. Din acest motiv, autoritățile vor să schimbe sistemul de pensii. În final, cetăţenii săi ar putea să muncească şi să contribuie la buget mai mult.

Decizia nu va fi bine privită de populația din Arabia Saudită. În plus, o astfel de măsură ar putea lovi serios în sprijinul public pentru eforturile prinţului moştenitor Mohammed bin Salman destinate restructurării unei economii dependente de petrol, transmite Bloomberg.

Motivele pentru care s-ar putea elimina pensionarea anticipată

Guvernul de la Riad, care se confruntă cu un deficit de 800 miliarde de riali (213 miliarde dolari) la fondul public de pensii, analizează diferite propuneri privind majorarea vârstei de pensionare, potrivit mai mult surse din apropierea acestui dosar care au dorit să îşi păstreze anonimatul. De asemenea, autorităţile ar putea cere lucrătorilor să direcţioneze un procent mai mare din salariile lor către sistemul general de asigurări sociale, care gestionează atât sistemul public de pensii cât şi cel privat.

O decizie finală cu privire la modificările vizate şi dacă vor fi implementate nu a fost luată încă, susţin sursele citate de Bloomberg.

Oficialii saudiţi au avertizat că actualul sistem de pensii nu este sustenabil. Speranţa medie de viaţă în Arabia Saudită este de 75 de ani, iar vârsta oficială de pensionare este de aproximativ 60 de ani. Însă aproximativ o treime din angajaţi profită de posibilitatea de a se pensiona anticipat după ce au muncit doar 20 sau 25 de ani. Comparativ, vârsta medie de pensionare este de 64,3 ani pentru bărbaţi şi 63,5 ani pentru femei în ţările membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.

Însă orice modificare a vârstei de pensionare ar putea să genereze controverse pe plan intern. Prinţul moştenitor Mohammed bin Salman a eliminat deja o serie de programe în vigoare de mai multe decenii, conform cărora statul utiliza veniturile din petrol pentru a oferi cetăţenilor benzină şi electricitate ieftină, locuri de muncă în sistemul guvernamental şi burse la universitate..

Sursă foto: Dreamstime