Se dublează amenzile în România. Vor crește în continuare dacă ignori plata. Trebuie achitat în contul Primăriei

Se dublează amenzile în România. Vor crește în continuare dacă ignori plata. Trebuie achitat în contul Primăriei

SURSA FOTO: Dreamstime - Lei românești, bancnote

Publicat de Corina Chiriac la 28 august 2025, 10:25

Primăriile vor putea dubla amenzile aplicate cetățenilor, potrivit unui proiect de lege lansat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) în dezbatere publică. Amenzile vor fi stabilite prin hotărâri ale consiliilor locale și județene și vor putea fi majorate progresiv dacă nu sunt achitate la termen, vizând o mai mare eficiență în colectarea sancțiunilor și responsabilizarea cetățenilor.

Primăriile vor putea dubla amenzile pentru cetățeni

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a lansat în dezbatere publică un proiect de lege prin care primăriile vor avea posibilitatea de a aplica amenzi mai mari cetățenilor, sancțiunile putând fi majorate chiar și dublu în anumite situații. Deciziile privind cuantumul noilor amenzi vor fi stabilite prin hotărâri ale consiliilor locale și județene, scrie agrointel.ro.

Proiectul a fost publicat pe 7 august și a permis transmiterea de propuneri, sugestii și opinii pe parcursul a 10 zile. Ulterior, pe 19 august, la sediul MDLPA a avut loc o dezbatere publică la care au participat autorități locale, cetățeni și alte părți interesate.

Prin acest proiect se aduc modificări la Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 410 din 25 iulie 2001. Conform modificărilor propuse:

  • Amenzile pentru contravențiile stabilite prin hotărâri ale consiliilor județene sau ale Consiliului General al Municipiului București vor crește de la 5.000 lei la 10.000 lei.

  • Amenzile stabilite prin hotărâri ale consiliilor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și sectoarelor municipiului București vor crește de la 2.500 lei la 5.000 lei.

Cum vor fi acordate amenzile?

De asemenea, proiectul introduce prevederi noi privind comunicarea amenzilor și plata acestora:

  • Dacă contravenientul nu este prezent sau refuză primirea procesului-verbal, comunicarea se face în termen de maximum două luni de la data încheierii, cu excepția situațiilor în care împrejurările sunt înregistrate audio-video.

  • În cazul amenzilor aplicabile în domeniul urbanismului, contravenientul poate achita jumătate din cuantumul amenzii în termen de 15 zile de la primirea procesului-verbal, cu mențiune expresă în document.

Amenzile neachitate vor fi majorate

Proiectul prevede și majorări progresive pentru amenzile neachitate:

  • După 3 luni de la termenul de plată inițial, cuantumul amenzii crește cu 30%.

  • După 6 luni, se aplică o nouă majorare de 30%.

  • În termen de 3 ani de la comunicarea procesului-verbal, amenda neachitată poate fi transmisă instanței, care poate decide transformarea acesteia în muncă în folosul comunității sau în amendă penală, cu termen de plată de 60 de zile.

Organele fiscale locale pot cesiona creanțele rezultate din amenzi către executori judecătorești sau firme specializate în recuperarea creanțelor, cesionarul adăugând cheltuielile de executare și o marjă de profit rezonabilă, conform contractului de cesiune.

Prin aceste măsuri, autoritățile urmăresc o mai bună eficiență în colectarea amenzilor și creșterea responsabilității cetățenilor în respectarea legislației.

Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.