Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, actul normativ pentru modificarea art. 16 alin. (2) din Legea zootehniei nr. 32/2019.

Legea prevede că, “prin derogare de la prevederile art. 315 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, unităţile administrativ-teritoriale, respectiv comunele şi oraşele care deţin în proprietate publică/privată sau în administrare terenuri cu destinaţie agricolă, libere de contract, pot încheia contracte de concesiune/închiriere/arendare, după caz, prin atribuire directă, cu crescătorii de animale”.

Actul normativ face referire la crescătorii de animale din următoarele specii: taurine, bubaline, ovine, caprine, suine şi păsări. Guvernul a atacat la CCR acest act normativ, însă Curtea a respins sesizarea de neconstituţionalitate.

UPDATE: Guvernul a aprobat noile plafoane după ce Iohannis a promulgat modificarea legea zootehniei

În ședința de Guvern din data de 17 decembrie 2020 a fost adoptată Hotărârea pentru aprobarea plafoanelor alocate schemelor de sprijin cuplat în sectorul zootehnic, precum și pentru stabilirea cuantumului acestora, privind anul de cerere 2020.

Valoarea totală a plafoanelor aprobate este de 114.156.810 euro, echivalentul a 556.229.056,7 lei.

Fondurile se acordă crescătorilor de animale şi sunt repartizate astfel:

a) 1.680.000 euro, respectiv 8.185.800 lei, pentru specia bovine, categoria bivoliţe de lapte;

b) 13.125.000 euro, respectiv 63.951.562,5 lei, pentru specia bovine, categoria taurine din rase de carne şi metişii acestora;

c) 99.324.810 euro, respectiv 483.960.136,7 lei, pentru specia bovine, categoria vaci de lapte;

d) 27.000 euro, respectiv 131.557,5 lei, pentru specia viermi de mătase.

Numărul estimat de beneficiari vizat de prezentul act normativ este de 18.845, iar sprijinul va fi acordat pentru un efectiv de circa 343.122 capete din care: 261.702 vaci de lapte, 70.942 taurine din rase de carne şi 10.478 bivoliţe.

Cuantumul sprijinului per unitate pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul zootehnic se calculează de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Resursele financiare se asigură de la bugetul de stat, în limita sumelor aprobate cu această destinaţie Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru anii 2020 şi 2021.

Plăţile pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul zootehnic se fac în lei, la cursul de schimb de 4,8725 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2020 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 1 octombrie 2020.

CCR, a decis în 28 octombrie

Curtea Constituțională, în cadrul controlului anterior promulgării, cu majoritate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate ridicată de Guvern și a constatat că Legea pentru modificarea art.16 alin.(2) din Legea zootehniei nr.32/2019 este constituțională în raport cu criticile formulate.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Preşedintelui României. Argumentele reținute în motivarea soluțiilor pronunțate de Curtea Constituțională vor fi prezentate în cuprinsul deciziilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ședință la Cotroceni

Premierul interimar și ministrul Sănătății au fost chemați la Cotroceni. Klaus Iohannis le cere explicații cu privire la gestionarea epidemiei de COVID-19. La întâlnire la participa și Raed Arafat.

Potrivit unei informări transmise de Administrația Prezidențială, preşedintele Klaus Iohannis va avea, joi, o nouă şedinţă de lucru privind gestionarea epidemiei de COVID-19, la care vor participa prim-ministrul interimar, Nicolae Ciucă, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, şi coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare împotriva noului coronavirus, dr. Valeriu Gheorghiţă.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şedinţa de lucru va avea loc la Palatul Cotroceni, de la ora 13,00. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.697 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.