Elevii din învățământul preuniversitar din România ar putea primi vouchere din partea statului român în valoare de aproximativ 210 lei pentru control oftalmologic şi achiziţionarea de ochelari de vedere. Senatul României a votat, miercuri, inițiativa legislativă privind acordarea voucherelor pentru control oftalmologic şi achiziţionare ochelari pentru elevii dintr-o categorie social-vulnerabilă.

Mai precis, ar putea beneficia de vouchere copiii încadraţi cu grad de handicap, care fac parte din familii ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei. De asemenea, voucherele vor fi acordate copiilor care fac parte din familii cu cel puţin 2 copii în întreţinere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, copiilor din familii monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei. Proiectul propus prevede acordarea voucherelor doar pentru elevii din învăţământul primar.

Ce prevede actul normativ depus în Parlament

Actul normativ prevede următoarele: „statul finanţează, prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), de la Bugetul asigurărilor sociale de stat, contravaloarea voucherelor pentru control oftalmologie pentru elevii din învăţământul preuniversitar, printr-un tichet în valoare de 0,4 ISR, anual/copil”.

„Tichetul are scop exclusiv pentru efectuarea controlului oftalmologic şi achiziţionarea de ochelari de vedere pe bază de reţetă, este netransferabil altor beneficiari, iar şcolile sunt cele care decontează serviciul. Părintele/reprezentantul legal optează pentru acest tichet, în scris, individual pentru fiecare copil, la sfârşitul fiecărui an şcolar sau la momentul înscrierii copilului la şcoală.

Valoarea tichetului va fi actualizată şi indexată anual, prin hotărâre a Guvernului, cu rata inflaţiei. Bonurile de valoare se acordă elevilor, care au calitate de asigurat conform legii, prin decontarea sumelor aferente din Bugetul asigurărilor sociale de stat”, se arată în proiectul de lege propus de PNL în cadrul Parlamentului României.

Inițiativa legislativă își propune să educe copiii să meargă cu regularitate la controalele medicale

„Prin prezenta iniţiativă legislativă încercăm, pe de o parte, să educăm copiii să meargă regulat la un control medical şi, pe de altă parte, să oferim acces nediscriminatoriu al elevilor la control de specialitate şi la achiziţia de ochelari sau alte dispozitive necesare.

Propunem ca valoarea voucherelor pentru controlul oftalmologic să fie în jur de 200 de lei pe an, pentru fiecare copil. Părinţii sau aparţinătorii legali să opteze la şcoală pentru a putea beneficia de aceste bonuri valorice, iar finanţarea să vină integral de la bugetul de stat”, a transmis, în expunerea de motive, deputatul PNL Christine Thellmann, care este și iniţiator al proiectului.