Ministrul Mediului a venit cu detalii referitoare la Programul Rabla pentru Electrocasnice. Tanczos Barna spune că programul ar putea suferi modificări în acest an, subliniind că persoanele care au solicitat voucher și care nu l-au folosit vor avea interdicție din a mai participa la acesta.

„Lucrurile se vor schimba, pentru că noi am introdus o interdicţie de a mai participa pentru acelaşi tip de aparatura electrocasnică la următoarea sesiune. Acest lucru îi va descuraja pe cei care se înscriu, dar nu folosesc voucherul respectiv. Se poate extinde fără nicio problemă. Până la urmă anul viitor, dacă continuăm programul, putem să spunem că cei care au blocat programul şi practic şi-au bătut joc de posibilitatea de a beneficia de un asemenea sprijin financiar din partea statului să nu mai aibă dreptul să participe”, a declarat ministrul Mediului, Tanczos Barna.

Oficialul român a mai precizat că trebuie reanalizate condițiile de piață și asta din cauză că într-un an se pot schimba mai multe lucruri.

”Există posibilitatea creşterii valorii. Putem analiza şi eficienţa pe fiecare componentă, privind aspiratoarele sau aparatele de aer condiţionat, acolo unde nu există un interes mare putem să luăm aceeaşi decizie pe care am luat-o în cazul televizoarelor, de a scoate anumite echipamente electrocasnice din program şi să ne focusăm pe ce prezintă un interes şi au un efect mare asupra facturilor (la energie, n. red.)”, a mai spus ministrul.

Programul Rabla pentru Electrocasnice ar putea fi lansat la mijlocul anului 2023

În acest an, românii care vor să beneficieze de acest program ar trebui să știe că el ar putea fi lansat la mijlocul lui 2023, așa cum arată anumite informații. Totuși, Administrația Fondului pentru Mediu nu a publicat încă un calendar oficial pentru Programul Rabla pentru Electrocasnice 2023.

În anul 2021 a fost efectuată ultima modificare a valorii voucherelor oferite prin intermediul acestui program. Atunci s-a ținut cont de noile clase energetice ale electrocasnicelor care fac parte din program.

Amintim că pentru majoritatea electrocasnicelor, voucherele sunt în valoare de 400 de lei, însă există și excepții precum:

  • laptopuri – 500 de lei
  • tablete – 300 de lei
  • aspiratoare – 200 de lei

Condițiile pentru înscrierea în program

Românii interesați de Programul Rabla pentru Electrocasnice trebuie să respecte anumite condiții pentru a putea beneficia de aceste vouchere. Așadar, cei care vor să intre în posesia voucherelor pentru electrocasnice trebuie să:

  • fie persoane fizice cu domiciliul în România
  • nu aibă obligații restante la bugetul de stat sau la bugetul local
  • aibă vârsta de minim 18 ani împliniți în momentul înscrierii în aplicația informatică
  • fie posesorii unei cărți de identitate valabilă
  • predea electrocasnicele vechi în momentul în care le achiziționează pe cele noi
  • își dea acordul cu privire la prelucrarea datelor de către AFM.