Se dau 300 de lei pentru o anumită categorie de români. Este vorba de bani de la stat pentru angajații care au copii. Sumele sunt date cu ocazia zilei de 1 Iunie.

Astfel, angajații români pot primi tichete cadou de la angajatori, inclusiv pentru ziua de 1 Iunie, Ziua Copilului. Cei 300 de lei oferiți sunt neimpozabili.

Cadou pentru părinți de Ziua Copilului

Românii care au copii pot beneficia de anumite avantaje de la angajatori, iar una dintre ocazii este și de Ziua Copilului. Cadourile sunt considerate venituri neimpozabile în cazul în care valoarea acestora nu depășește suma de 300 de lei per angajat. Aceste cadouri în bani sau în natură se pot oferi în următoarele cazuri:

  • cadouri oferite angajaților, precum și cele oferite pentru copiii minori ai acestora, cu ocazia Paștelui, Crăciunului sau a sărbătorilor similare ale altor culte religioase.
  • cadouri oferite femeilor cu ocazia zilei de 8 martie.
  • cadouri oferite angajaților pentru copiii minori ai acestora cu ocazia zilei de 1 iunie.

Cine beneficiază de cei 300 de lei

Spre deosebire de Paște sau de Crăciun, pentru 1 iunie nu se pot acorda cadouri decât în beneficiul copiilor minori, ceea ce înseamnă că cei care nu au copii nu se pot încadra.

„Cadourile oferite angajaților în beneficiul copiilor minori ai acestora cu ocazia zilei de 1 iunie prevăzute în contractul de munca în suma de 300 lei/persoana nu sunt impozabile și taxabile cu impozit pe venit și contribuții sociale”, se arată scris la art. 142 lit. b) din Codul fiscal.

Începând din 2022, firmele pot oferi aceste cadouri angajaților pentru fiecare copil în parte, în limita a 300 de lei.

În România, Ziua Copilului este sărbătorită e data de 1 iunie. Alte țări au ales date calendaristice diverse pentru această zi. Având în vedere că ONU nu a impus o anumită dată pentru Ziua Copilului, majoritatea țărilor sărbătoresc Ziua Copilului în funcție de propria istorie. ONU a ales data de 20 noiembrie pentru a serba Ziua Copilul deoarece în această dată a fost adoptată Declarația Drepturilor Copilului, în 1959.

De obicei, la noi în țară, Ziua Copilului se celebrează în marile orașe, prin evenimente dedicate copiilor, cele mai multe dintre ele având loc în parcurile centrale.