Se dau 2500 de lei de la stat! Decizie luată de Guvern. Cine va primi banii

Se dau 2500 de lei de la stat! Decizie luată de Guvern. Cine va primi banii
Publicat de Corina Chiriac la 6 aprilie 2020, 21:35

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, declarat azi că medicii care se ocupă de pacienții cu coronavirus vor primi un stimulent. În urma ședinței de Guvern care a avut loc azi, acesta a vorbit și despre celelalte măsuri pe care Guvernul le-a luat în această perioadă.

Medicii vor primi un stimulent

”Fac precizarea că tot în ceea ce privește echipamentele medicale s-a aprobat achiziționarea de spitale modulare și urmează să fie decis administratorul acestora. Este o veste bună și așteptată de cei care activează în domeniu. A doua măsură este legată de stimulentul de risc pentru medicii care tratează pacientii cu coronavirus. Aceștia vor primi un stimulent de  2.500 de lei și nu este supus contribuțiilor sociale. Singura regulă este cea referitoare la impozitul pe venit. 10% din acest stimulent se reține. Guvernul s-a gândit la toate cadrele medicale care sunt implicate în tratamentul pacienților depistați cu coronavirus.”, a precizat Boloș.

Ministrul a precizat și ce alte măsuri s-au luat în ședința de Guvern de azi

”S-au aprobat cinci măsuri care se vor deconta din bani europeni. Fondurile care urmează să fie decontate sunt de 350 milioane de euro. Fac un apel către unitățile sanitare să achiziționeze aceste echipamente care sunt necesare pentru bolnavii pe care îi tratează. Procesul de decontare urmează să de deruleze și îi asigur că vom face tot ce este necesar pentru ca aceste echipamente să se deconteze și pentru ca banii să fie rambursați către cei care s-au implicat.”, spune Ioan Marcel Boloș.

”Guvernul a aprobat ca o parte din fondurile necesare să fie decontate din Fondurile Europene. Pe măsură ce lucrurile înaintează vom putea discuta și de o eventuală majorare a fondurilor pentru șomajul tehnic.”, a mai spus acesta.

 

 

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.