Se dau 2.500 de lei de persoană! Vestea cea mare venită direct de la Guvern. Cine va primi banii
Sursă: Dreamstime
Vești bune pentru acești tineri! Ministrul Tineretului și Egalității de Șanse a declarat că ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial și este deja în vigoare. Cine sunt cei care vor primi, lunar, o indemnizație de 2.522 de lei?
Tinerii care au împlinit 18 ani, aflați sub protecția statului, care studiază sau muncesc, vor primi 2.500 de lei lunar până la vârsta de 26 de ani. Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea a amintit că ordinul a fost deja publicat săptămâna trecută în Monitorul Oficial și este în prezent în vigoare.
2.500 de lei pentru tinerii aflați sub protecția statului
„Ordinul comun între Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale privind aprobarea procedurii de stabilire și plată a alocației lunare de plasament, a indemnizației de sprijin și a indemnizației pentru tineri a fost publicat în Monitorul Oficial vinerea trecută și este deja în vigoare.
Practic, din acest moment, tinerii care au împlinit 18 ani, dar merg la școală sau muncesc, vor primi 2.500 de lei, până la vârsta de 26 de ani. Persoanele care au în plasament copii vor primi lunar 420 de lei pentru fiecare copil în parte, în plus față de alocația de plasament”, a declarat Gabriela Firea.
Anterior ministrul spunea că a colaborat îndeaproape cu Marius Constantin Budăi, ministrul Muncii, în privința acestui ordin.
„Este vorba despre indemnizația lunară pentru tinerii care au împlinit 18 ani și își continuă școala, într-o formă de învățământ la zi, sau care și-au găsit un loc de muncă. Aceștia vor primi, lunar, o indemnizație de 2.522 de lei, pe toată durata continuării studiilor, până la vârsta de 26 de ani. Cum spuneam, indemnizația se acordă, până la aceeași vârstă, și în situația în care fac dovada că au un loc de muncă”, a explicat ministrul Gabriela Firea.
420 de lei indemnizație lunară
De asemenea, amintim că, în același ordin sunt specificate și condițiile în care se plătește, în premieră, indemnizația lunară de sprijin acordată persoanei sau familiei care are în plasament unul sau mai mulți copii, în cuantum de 420 de lei.
Alocaţia și, după caz, indemnizația lunară de sprijin se solicită pe bază de cerere care cuprinde lista copiilor aflaţi în plasament în regim de urgenţă/tutelă, însoţită de copia actului de identitate al persoanei în cazul în care copilul are împlinită vârsta de 14 ani, precum şi, după caz, de copia dispoziţiei conducătorului direcţiei generale sau a hotărârii comisiei pentru protecţia copilului ori a instanţei de judecată, inclusiv ordonanţa preşedinţială.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





