privire la rata dobanzii, cunoscut fiind faptul ca limbajul folosit de Alan Greenspan este de multe ori dificil de descifrat. sedinta de prezentare a raportului s-a desfasurat pe parcursul a doua zile, 20 si 21 aprilie. In prima zi a sedintei seful Bancii Federale a folosit o fraza care intarea convingerea pietelor ca rata dobanzii va fi ridicata mai devreme decat se astepta – el a spus ca bancile americane sunt pregatite sa faca fata unei cresteri a dobanzii. Dupa o clipa de ezitare, piata americana de capital a reactionat puternic, principalii indici bursieri cunoscand scaderi insemnate in doar cateva ore. Cunoscut fiind faptul ca o crestere a ratei dobanzii de referinta implica o scumpire a creditului, deci un climat ceva mai defavorabil pentru companii, investitorii au decis sa isi lichideze din pozitii. In acelasi timp, pe piata FOREX dolarul american a cunoscut o apreciere importanta fata de aproape toate celelalte valute. Reamintim ca o marire a ratei dobanzii implica reducerea diferentei de dobanda dintre euro (2%) si dolar (1%), ceea ce face ca moneda unica sa piarda din avantajul avut fata de dolar.In perioada 13 – 21 aprilie indicii bursieri de pe piata de capital americana au avut urmatoarele evolutii: Dow Jones a scazut de la 10.381 la 10.317, adica 0,6%, S&P500 de la 1.129,4 la 1.124,9, adica aproximativ 0,5%, iar NASDAQ Composite de la 2.030,68 la 1.195,63, adica 1,7%. Cursul EURUSD a variat in perioada mentionata de la 1,1942 la 1,1838 (- 0,9%).A doua zi insa, in partea a doua a raportului, Greenspan a tinut sa calmeze intrucatva spiritele, afirmand ca nu exista semne de inflatie generalizata care sa urgenteze ridicarea ratei dobanzii, iar economia prezinta o crestere economica sanatoasa. Cu toate acestea, investitorii au ramas circumspecti, deoarece experimentatul economist a lasat de inteles ca principala cauza care a stat la baza reducerii dobanzii de referinta – amenintarea deflatiei – a disparut. In acelasi timp a reamintit faptul ca rata dobanzii va trebui ridicata la un moment dat. De fapt, toata lumea este de acord ca aceasta va trebui majorata in viitor, dar adevarata intrebare este „cand anume?”In consecinta, in data de 21 aprilie, dupa incheierea prezentarii la Senatul American, investitorii au ramas nehotarati, iar indicii bursieri au inchis aproape neschimbati fata de inchiderea din ziua precedenta.Cu atentia puternic concentrata asupra acestui eveniment, investitorii aproape ca au ignorat rezultatele financiare foarte bune raportate de majoritatea companiilor americane pentru primul trimestru al anului 2004. Desi banci importante precum Citigroup, J.P. Morgan si Bank One au raportat cresterea veniturilor pe trimestrul I cu procente importante si au previzionat rezultate excelente in continuare, actiunile companiilor din sectorul bancar au scazut. De vina este aceeasi ingrijorare cu privire la rata dobanzii, investitorii mutandu-si fondurile din sectoare expuse la variatia ratei (ca sectorul bancar, cel de tehnologie s.a.) in asa-numitele sectoare „defensive” (produse farmaceutice, alimentare si din tutun, bauturi, materii prime). De asemenea, o alta serie de companii importante au dat rezultate bune: 3M a raportat venituri cu 14% mai mari decat in aceeasi perioada a anului trecut si previziuni favorabile, iar Motorola si-a triplat profiturile pe primul trimestru. Toate acestea nu au impresionat pietele, care au continuat sa scada. Investitorul nostru a avut putin ghinion cu aceasta scadere a pietelor, dar totusi o parte din actiunile din portofoliu au crescut, conducand la o scadere modesta a valorii portofoliului. Pentru saptamana care urmeaza, el se asteapta la un reviriment al pietelor, pentru ca in cele din urma investitorii isi vor abate atentia asupra puternicei relansari a economiei americane, precum si asupra majoritatii companiilor care au raportat rezultate si previziuni favorabile.