Craiova a introdus noi restricții pentru persoanele nevaccinate. Acestea nu pot circula în intervalul 20:00 – 5:00, cu anumite excepții. Acestea trebuie menționate în declarația pe proprie răspundere.

Persoanele vaccinate sau care au trecut prin boală pot circula fără restricții în orice interval orar. Pentru aceștia nu este necesară declarația pe proprie răspundere, adeverința de la angajator sau legitimația de serviciu.

Magazinele sunt deschide între orele 5:00 – 22:00

Rata de infectare de 7,78 la mia de locuitori

Competițiile sportive în spaţii închise sau deschise sunt permise doar persoanelor vaccinate sau care au trecut prin boală, doar între orele 5:00 – 24:00, până la 50 % din capacitatea maximă a spațiului, cu distanță de minim 1 metru între persoane și cu măști de protecție.

Restricții și în București

Prefectura a anunțat că restricțiile epidemice care au intrat în vigoare au fost modificate, în concordanță cu hotărârea de guvern. Barurile și cluburile se închid, dar restaurantele și cinematografele rămân deschise, însă vor funcționa la jumătate din capacitate și numai pentru persoane vaccinate și cele trecute prin boală. Toate celelalte persoane nu mai pot circula după ora 20.00.

Principalele restricții în București, anunțate pe scurt de purtătorul de cuvânt al Prefecturii București:

Organizarea evenimentelor private, nunți, botezuri va fi permisă cu participarea celor vaccinați și a persoanelor trecute prin boală, la 50% din capacitate și în limita a 200 de persoane. La fel, evenimente sportive cu spectatori, concertele, spectacolele și cinematografele.

Activitățile și sportive recreative în aer liber se desfășoară cu cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună.

Activitatea cu public în restaurante, la interior și la terase se permite la 50% din capacitate, numai între orele 05-24, iar accesul este permis numai persoanelor vaccinate și celor trecute prin boală.

Activitatea în baruri, cluburi şi discoteci este interzisă dacă incidenţa cumulată la 14 zile în Municipiul Bucureşti este mai mare de 6/1.000 locuitori. (Acum este 8,28/1.000)

Magazinele, mall-urile se închid la ora 22. Rămân funcționale doar activitățile de livrare/takeaway.

Se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 20,00-5,00, cu următoarele excepții:

deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţa/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;

deplasarea pentru asistenţa medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, pentru achiziţionarea de medicamente sau pentru efectuarea vaccinului anti Covid- 19;

deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;
părăsirea domiciliului pentru protejarea vieţii sau integrităţii fizice în cazul unui pericol grav şi iminent, cu apelarea sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă 112.