O astfel de majorare a tarifelor RCA de bază va fi suportată, anul viitor, de şoferii cu cele mai încărcate „caziere“ rutiere. Pentru şoferii-model, care nu au produs accidente, ieftinirile vor fi mult mai modeste.

Pentru prime de asigurare de patru ori mai mari anul viitor se pot pregăti proprietarii de autovehicule care au utilizat poliţa RCA ca să despăgubească trei sau mai mulţi terţi în 2009. O astfel de scumpire, impusă de introducerea sistemului bonus malus,  se va aplica la tarifele de bază afişate de asigurători, care şi ele vor fi majorate în medie cu 30% anul viitor. Pentru cei care au provocat anul acesta multe accidente, ultima portiţă prin care poate fi ocolită scumpirea cu 300% este cumpărarea poliţei pe 2010 până la 31 decembrie 2009, de la un alt asigurător decât cel care a plătit despăgubirile de până acum. Sancţionarea şoferilor-problemă prin preţuri RCA împovărătoare ar trebui să fie compensată de „premierea“ celor care nu au provocat accidente, prin ieftiniri similare. Şoferii „cuminţi“ nu vor putea obţine însă anul viitor decât o reducere de 10% a primelor RCA, şi abia peste şase ani lipsiţi de accidente o ieftinire de maximum 50%.

30% este creşterea medie a tarifelor de bază RCA pentru 2010, faţă de 2009, nivel de la care asigurătorii vor aplica alte scumpiri sau ieftiniri în funcţie de „cazierul“ rutier al şoferilor

50% este reducerea maximă a tarifului de bază RCA de care pot beneficia şoferii „model“, care nu au provocat pagube terţilor timp de şapte ani

1,1 mld. lei au însumat, la jumă­tatea acestui an, primele brute subscrise pentru asigurări de răspundere civilă a autovehiculelor

Sistemul bonus-malus poate aduce încă din 2010 pena­lităţi usturătoare şoferilor cu multe daune, în timp ce reduceri impor­tante „de bună purtare“ ale tarifelor vor apărea după mai mulţi ani.

De anul viitor, şoferii care au provocat accidente ar putea fi sancţionaţi cu prime de asigurare chiar şi de patru ori mai mari decât cele de bază aplicate de asigurători, în timp ce reducerea maximă poate ajunge la 50% din preţul standard. Acestea sunt limitele de reducere sau de majorare a preţurilor asigurărilor RCA în urma implementării noului sistem. Însă numai o parte din poliţele valabile anul viitor va fi emisă ţinând seama de viitoarea reglementare. Aceasta, deoarece sistemul urmează să se aplice numai în cazul poliţelor emise după 1 ianuarie 2010, în timp ce o parte din poliţele RCA valabile care acoperă anul viitor vor fi cumpărate la sfârşitul lui 2009. „Anul 2010 va fi un fel de struţo-cămilă, pentru că o parte din poliţe vor avea bonus-malus în prima calculată, iar altele nu vor avea“, spune directorul general al Allianz-Țiriac, Cristian Constantinescu.

În consecinţă, cei care au utilizat poliţa RCA pentru a despăgubi terţi în ultimul an pot evita majorarea primei pentru poliţa valabilă în 2010 dacă o cumpără în luna decembrie şi dacă schimbă şi asigurătorul, evitând astfel ca acesta să-i aplice penalităţi din cauza despăgubirilor achitate.

Istoric limitat şi sancţiuni multiple

În primul an de aplicare, sistemul bonus-malus ar putea lua în considerare numai cazierul de accidente al şoferilor din 2009. Aceasta este perioada specificată în proiectul de reglementare pe care discută CSA cu asigurătorii. Baza de date cu istoricul daunelor achitate de asigurători pentru clienţii cu poliţe RCA are şi informaţii pe 2008, dar există riscul ca unele din acestea să fie eronate. Pe de altă parte, pentru clienţii care îşi reînnoiesc poliţa constant la ei, asigurătorii au deja înregistrat „cazierul“ rutier şi pot aplica fără probleme sistemul bonus-malus.

Implementarea bonificaţiilor şi pe­nalităţilor cu un istoric de numai un an are însă efecte inegale de la un asigurat la altul. Mai precis, cazierul numai pe un an permite obţinerea unei reduceri de cel mult 10% pentru cei care nu au utilizat niciodată poliţa pentru a despăgubi terţii în 2009, în timp ce şoferii care au utilizat poliţa în acest scop de cel puţin trei ori în acest an vor fi sancţionaţi cu penalitatea maximă – de 300%.

Reduceri substanţiale pentru şoferii merituoşi la nivelul întregii pieţe urmează să fie aplicate după ce companiile vor avea la dispoziţie istoricul de accidente pe o perioadă cât mai lungă de timp. De exemplu, reducerea maximă ar fi obţinută după încă şase ani, în cazul în care la implementarea acestui sistem se va ţine cont numai de istoricul pe 2009.

Sancţiunile şi bonificaţiile stabilite de CSA pentru implementarea sistemului bonus-malus nu vor exclude însă aplicarea de către asigurători a altor criterii de ajustare a primelor de asigurare. Companiile practică tarife diferenţiate în funcţie de vârsta asiguratului, localitatea de domiciliu sau marca autovehicului deţinut. Dacă în funcţie de aceste ultime criterii asigurătorii pot efectua reduceri ale tarifelor cu cel mult 25%, de anul viitor, la acestea se vor putea adăuga şi reducerile pe care le obţin şoferii foarte buni în urma aplicării unor ajustări uniforme de tarife la nivelul întregii pieţe.

Alte prevederi alte proiectului de act normativ dezavantajează şoferii „cuminţi“, fără accidente, dar care deţin mai multe autovehicule. Cei care îşi cumpără a doua maşină nu vor beneficia de reducerea primei de asigurare la poliţa RCA încheiată pentru aceasta. Sistemul va ţine cont atât de şofer, cât şi de autovehiculul asigurat. O altă consecinţă a acestei reglementări este că proprietarii care vând maşini vechi, cu care nu au provocat accidente, şi vor să beneficieze în continuare de reducerea primei RCA, vor trebui să  prezinte asigurătorilor şi dovada înstrăinării autovehiculului.

Noi majorări de tarife

Directorul general al Allianz-Țiriac, Cristian Constantinescu, se aşteaptă la o creştere medie a tarifelor practicate la nivelul întregii pieţe cu 30%. Tarifele Allianz pentru 2010 urmează să crească cu cel puţin 20% faţă de cele practicate în prezent, iar pe unele segmente ele vor fi de peste două ori mai mari decât cele din momentul de faţă. Tot începând de anul viitor vor creşte şi sumele care pot fi obţinute ca despăgubiri pe poliţele RCA.

Tarifele afişate de asigurători la sfâr­şitul anului trecut pentru poliţele va­la­bile în 2010, erau cu circa 35% peste cele pe care urmau să le practice în 2009. În plus, în acest an, majoritatea companiilor au operat noi scumpiri.

185-41936-28_cristianconstantinescu_46_c.jpgAnul 2010 va fi un fel de struţo-cămilă pentru că o parte din poliţe vor avea bonus-malus în prima calculată, iar altele nu vor avea.
Cristian Constan­ti­nes­cu, director general Allianz-Țiriac

300% este majorarea maximă a tarifului de bază RCA şi se va aplica şoferilor care au utilizat poliţa pentru a despăgubi cel puţin trei terţi în 2009

50% este reducerea maximă a tarifului de bază RCA, dar numai în cazul şoferilor care nu au provocat pagube timp de şapte ani

Te-ar putea interesa și: