Este vorba despre scriitorul Philippe Sollers, personalitate a scenei literare franceze timp de peste o jumătate de secol. Potrivit informațiilor transmise sâmbătă de către editorul său, Éditions Gallimard, acesta a murit la vârsta de 86 de ani.

Philippe Sollers era cunoscut în toată lumea

Publicația AFP amintește de faptul că Philippe Sollers a fost autor a peste 80 de romane, eseuri şi monografii, director de reviste şi mult timp un obişnuit al televiziunii. Regretatul scriitor a cunoscut notorietatea cu romanul său „Femmes” în 1983.

Născut la 28 noiembrie 1936 la Talence, în sud-vestul Franţei, într-o familie de industriaşi, Philippe Sollers şi-a abandonat rapid studiile pentru a se dedica literaturii. Totuși, înainte de acest lucru, şi-a schimbat numele de familie din „Joyaux” în „Sollers”, de la latinescul „sollus” şi „ars” („toată arta”).

A publicat primul său roman la vârsta de 22 de ani

La vârsta de 22 de ani, a publicat primul său roman, „Une curieuse solitude”, care a fost lăudat de Louis Aragon.

„Destinul de a scrie se află în faţa lui, ca o pajişte admirabilă”, a scris poetul francez. Trei ani mai târziu, în 1961, cel de-al doilea roman al său, „Le Parc”, a primit prestigiosul Prix Medicis.

Ca tânăr scriitor promiţător, Philippe Sollers a participat, în primăvara anului 1960, la crearea revistei literare „Tel Quel”, amintește sursa menționată.

În epigraful său, revista preia o formulă a lui Nietzsche: „Vreau lumea şi o vreau aşa cum este, şi o vreau în continuare, o vreau veşnic”.

Revista îşi propunea să promoveze toate formele de avangardă. Ea a apărat mişcarea literară franceză a Noului Roman şi pe viitorul laureat al Premiului Nobel, Claude Simon.

„Tel Quel” şi-a deschis rubricile unor scriitori precum Nathalie Sarraute sau Alain Robbe-Grillet şi a apărat gânditori francezi majori precum Roland Barthes, Michel Foucault sau Jacques Derrida.

Totuși, revista a îmbrăţişat cauza maoismului chinezesc la începutul anilor 1970. În 1974, Philippe Sollers a făcut parte din delegaţia care a mers în China la invitaţia guvernului.

Această orbire faţă de regimul autoritar chinez i-a adus scriitorului numeroase critici, conform sursei menționate, care spune că toate cărţile sale conţin referiri la această ţară.

După moartea lui Mao în 1976, revista îşi schimbă cursul şi îmbrăţişează cauza SUA. Astfel, autorul publică o rubrică în „Le Monde” în care în care înfierează nu doar maoismul, ci şi marxismul.