Metroul bucureștean ar urma să aibă propria aplicație mobilă oficială. Metrorex a lansat un anunț pentru consultarea pieței pentru dezvoltarea unei aplicații mobile care are ca scop îmbunătățirea experienței de călătorie cu metroul. 

„Totodată, prin intermediul aplicației, călătorilor li se transmit în timp real informații cu privire la călătoria lor. Aplicația va fi însoțită de notificări care vor apărea pe ecranul utilizatorului pentru a-l anunța pe acesta de eventualele modificări ale călătoriei sale”, mai susține Metrorex într-un comunicat de presă. 

„Anunțul de consultare a pieţei a fost deja lansat pe platforma Sistemului informatic colaborativ pentru achiziții publice. Astfel, specialiştii din domeniu sunt rugați să transmită sugestii sau propuneri, astfel încât societatea să determine valoarea estimativă a contractului de realizare a aplicaţiei, pe care îl va scoate ulterior la licitaţie. Câştigătorul ar urma să se ocupe şi de mentenanța și de actualizările aplicaţiei”, transmite Metrorex.

Propunerile pot fi transmise Metrorex până pe 15 martie 2019, scrie HotNews.

Potrivit informațiilor din anunț, „Aspectele care urmeaza sa fie supuse consultarii in scopul identificarii de solutii pentru satisfacerea necesitatii METROREX S.A. se refera la potentiale propuneri (opinii / sugestii / recomandari) privind urmatoarele aspecte:

a) Stabilirea cerințelor care urmeaza a fi prevazute la nivelul Caietului de sarcini, de natura sa defineasca cât mai clar necesitatea METROREX S.A., necesitate prin care se vizeaza, in principal, urmatoarele:

• Simplificarea procesului de achiziție a abonamentelor cu reducere (ex. categoria elevi/studenți);
• Informarea in timp real a calatorilor privind orele la care trenurile ajung in stațiile dorite;
• Notificari in caz de incident; 
• Generarea de venituri pentru societate — reclame in aplicație/promovare de evenimente culturale sau alte evenimente destinate lor;
• Calculator de traseu;
• Colectarea de date in scopul imbunatațirii serviciilor oferite de catre Metrorex S.A.

b) Determinarea valorii estimate, astfel incât sa poata fi prevazut un buget suficient pentru dezvoltare aplicație, mentenanța și update-uri.”

Te-ar putea interesa și: