Un nou scandal iscat în jurul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS)!

Femeile aflate “în perioada reproductivă” sa nu mai bea alcool, cere OMS

În cadrul unui plan de acţiune în privinţa alcoolului, mai mulţi lideri OMS încearcă să le interzică femeilor aflate “în perioada reproductivă” să mai consume alcool. Mai multe voci, printre care şi multe femei s-au arătat indignate de această idee, femeile susţinând că această măsură “le ia libertăţile”.

OMS ar vrea să le interzică tuturor femeilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 50 de ani să consume alcool “în cazul în care există posibilitatea să fie însărcinate”, scriu jurnaliştii de la Daily Star.

Măsura se regăseşte într-un draft care vizează planul de acțiune împotriva alcoolului pentru intervalul 2022-2030. Specialiştii OMS consideră că “o atenție specifică ar trebui acordată pentru prevenirea inițierii în consumul de alcool a copiilor și adolescenților, femeilor însărcinate și celor aflate la în perioada reproductivă”.

O recomandare “neștiințifică, patronantă și absurdă”. Multe femei au luat foc şi acuză ignoranţa OMS

Unul dintre reprezentanţii Portman Group, care reprezintă berăriile și distileriile din Marea Britanie, Matt Lambbert, spune însă că astfel de planuri aflate pe agenda OMS sunt “sexiste şi paternaliste”.

Lui i se alătură şi Christopher Snowdon, de la Institutul pentru Afaceri Economice, care afirmă că recomandarea venită de la OMS este “neștiințifică, patronantă și absurdă”.

Un val de reacţii a curs şi pe Twitter faţă de intenţia OMS, multe femei împărtăşindu-şi indignarea. Iată câteva dintre mesaje:

  • Ce naiba este în neregulă cu OMS? Trăim în secolul XXI, așa că încetați să mai vedeți femeile doar ca mașinării de reproducere. Nu toate femeile vor să se reproducă și sunteți sexiști ca naiba.
  • OMS spune că femeilor aflate în perioada reproductivă ar trebui să li se interzică să bea alcool. Wow, în ce secol trăim? Mă scoate din sărite!
  • De parcă am fi avut nevoie de încă o dovadă că OMS este ignorantă și trebuie să i se retragă fondurile. Să fie avertizate (femeile – n.red.), desigur, dar să li se interzică? E o nebunie!

Alte persoane au comparat intenţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii cu romanele lui George Orwell, precum distopia „1984”, sau cu „Povestea slujitoarei” de Margaret Atwood, scriind „Bine ați venit în Gilead”.

Sursa foto: Dreamstime