Lucrările sunt programate a se finaliza în două luni, după care vor fi date spre închiriere locatarilor din imobilele aflate în vecinătatea construcţiilor la preţul actual de rezervare a locurilor de parcare la sol, conform Agerpres.
În funcţie de particularităţile zonelor, noile parcări de reşedinţă vor avea dimensiuni variabile şi vor fi amenajate în clădiri înalte de patru etaje acoperite de tablă, iar în interior vor fi montate utilaje gen carusel. Fiecare abonat va beneficia de o cartelă magnetică cu ajutorul căreia va parca autovehiculul în interior, de unde va fi preluat automat şi va fi poziţionat la etajul liber, unde va rămâne până la preluarea lui. Beneficiile net superioare ale noului proiect sunt acelea de-a avea autovehicule protejate de intemperii, de riscul de-a fi furate sau vandalizate, precum şi de a suplimenta locurile de parcare din sectorul 2 prin soluţii ingenioase.

Edilul sectorului 2 i-a asigurat pe preşedinţii şi administratorii de blocuri prezenţi la întâlnire că tariful pentru noile locuri de parcare va rămâne neschimbat faţă de cel practicat în prezent pentru parcările la sol, respectiv de 86 de lei pe an.

Noile parcări vor avea generatoare de curent, pentru cazurile de avarii în reţelele publice de alimentare cu energie electrică, astfel încât să fie funcţionale în orice situaţie.

Cele şase amplasamente sunt următoarele: Bulevardul Chişinău numărul 24 – 177 de locuri, Strada Răscoala 1907 numărul 10 – 114 de locuri, Şoseaua Pantelimon numărul 330 – 125 de locuri, Şoseaua Pantelimon numărul 283 – 110 de locuri, Şoseaua Mihai Bravu numerele 47 – 49 – 59 de locuri, Strada Făinari numărul 8 – 48 de locuri.

Pe lângă cele 633 de noi locuri de parcare, primarul Neculai Onţanu va mai amenaja anul acesta pentru bucureşteni încă 229 de locuri de parcare la sol care vor fi oferite spre închiriere bucureştenilor.