Pe 25 mai, ar trebui să se producă un eveniment în premieră în România: rocada pașnică a funcțiilor guvernamentale în coaliția PNL-PSD-UDMR. Conform acordului încheiat sub olimpiana privire a președintelui Iohannis, pe 25 mai, Nicolae Ciucă va fi înlocuit de un premier PSD și o serie de ministere își vor schimba titularii pe aceeași schemă: ce a fost la PNL trece la PSD și invers.

În ultima vreme însă, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a îmbrăcat haina unei retorici profetic-revoluționare, care sugerează nemulțumirea față de acordul inițial cu PNL. Desigur, ruperea acordului nu poate fi făcută direct și fără motiv. 

Mai curând pesediștii au semnale că președintele Iohanis ar dori să-i tragă pe sfoară, desemnând un alt premier decât pe Marcel Ciolacu. Se vehiculează numele lui Mihai Tudose, un personaj care a jucat un rol cheie în perioada cât a fost premier. Desemnarea ca premier a lui Mihai Tudose și acceptarea acesteia de către PSD l-ar pune pe Ciolacu într-o poziție fragilă. Desigur, un guvern Tudose contraperformant nu l-ar afecta direct pe Ciolacu, dar ar afecta rezultatul partidului la  alegeri. Prin urmare, cel mai probabil manevrele lui Ciolacu merg în direcția ridicării unor pretenții care să-i oblige pe liberali și pe președintele Iohanis să încalce ei, mai întâi, acordul amintit. PSD ar rămâne în opoziție și ar capitaliza nemulțumirile deja mari ale populației, iar Ciolacu și-ar securiza poziția și eventuala candidatură la prezidențiale. 

Recentul scandal cu amanta lui Ludovic Orban are cel puțin un obiectiv politic clar: acela de neutraliza politic dizidența lui Orban și a celor din Forța Dreptei, ca să nu mai poată participa separat la o eventuală negociere a unei noi majorități parlamentare. 

Firește, ne putem imagina și alte scenarii și, în ce mă privește, cred că există o variantă care ar conveni tuturor, dar mai ales partenerilor externi. E clar că, în contextul geopolitic actual, o instabilitate politică în România ar fi o vulnerabilitate și pentru NATO, și pentru UE. E clar, pe de altă parte, că americanii, în special, au o alergie la guvernările de stânga în România. 

Liberalii nu prea au, însă, personalități, iar competențele lor guvernamentale se reduc la politicile de împrumut masiv ale fostului premier Cîțu. Prin urmare, nici PSD-ul, nici PNL-ul și, cu atât mai puțin, celelalte partide parlamentare nu au nici cu cine și nici cu ce să constituie o garanție pentru partenerii occidentali ai României. 

De aici putem trage o singură concluzie: România se îndreaptă încet-încet către o dictatură militar-tehnocrată „soft”. E perfect plauzibil ca președintele Iohanis (care, oricum, nu face nimic de capul lui) să intervină peste acordul politic și să-l desemneze încă o dată pe Nicolae Ciucă drept premier. Acesta, având deja, acum, o aparență civilă, va alcătui un guvern mai mult sau mai puțin tehnocrat, mizând pe imposibilitatea practică a declanșării alegerilor anticipate și pe un sprijin parlamentar vegheat, vigilent, de diverse servicii. 

O asemenea situație le-ar conveni tuturor partidelor. E drept, accesul clientelelor la resursele asociate guvernării ar fi mai restrâns, dar nu vor mai deconta nemulțumirea populației la alegeri. La urma urmei, un an trece repede și nu moare nimeni de foame!

Nu în ultimul rând, ar fi salvate stabilitatea politică și concentrarea guvernării pe comandamentele euro-atlantice. Credeți că s-ar sesiza cineva că o dictatură militară nu e tocmai modelul ideal de democrație? Eu zic că nu! 

Pornind din mediul academic, a apărut, și a făcut un pic de vâlvă pe rețelele sociale, o „listă gri”, cu persoane care, pasămite, ar sluji drept vectori ai propagandei rusești. Pare a fi un balon de încercare și o mică, mică, mică atenționare…

La ultimele alegeri (atât cele prezidențiale, cât și cele parlamentare) prezența la vot a fost puțin peste 30%. De ce? Pentru că oamenii și-au dat seama că indiferent dacă se duc la vot sau nu, indiferent dacă votează un partid sau altul, viața lor nu se schimbă. Va reuși oare, în 2024, clasa politică (sau contextul internațional) să schimbe comportamentul de vot al românilor?