SAP, lider global în transformare digitală, anunță că Bill McDermott a decis să nu-și reînnoiască contractul și renunță la funcția de CEO. Poziția sa va fi ocupată de doi membri ai Consiliului Executiv SAP – Jennifer Morgan și Christian Klein – cu efect imediat, având aprobarea Consiliului de Supraveghere al SAP SE. McDermott va continua în calitate de consultant până la sfârșitul anului, pentru a asigura o tranziție lină.

”SAP nu ar fi ceea ce este astăzi fără Bill McDermott. Bill a adus contribuții extraordinare pentru această companie și a fost un factor decisiv în tranziția SAP către cloud, ceea ce va asigura dezvoltarea organizației în anii următori. Îi mulțumim pentru tot ce a făcut pentru SAP. De asemenea, îi felicităm pe Jennifer și Christian pentru decizia de a continua să clădească pe temelia puternică pe care o avem pentru viitorul SAP. Bill și cu mine am luat decizia acum un an de a extinde rolurile lui Jennifer și Christian ca parte a unui proces pe termen lung, pentru a dezvolta următoarea generație de lideri. Suntem încrezători în viziunea și capacitățile lor, pe măsură ce SAP va trece la următoarea fază de creștere și inovație”, a declarat profesorul Hasso Plattner, co-fondator și președinte al Consiliului de Supraveghere al SAP SE.

„Fiecare CEO visează să poată lăsa compania într-o poziție de forță semnificativă atunci când aceasta tranziționează către următoarea generație de lideri. Când mă gândesc de unde a plecat și unde se află în acest moment, pur și simplu nu puteam fi mai mândru de ceea ce a realizat această companie în ultimul deceniu. Sunt recunoscător pentru oportunitatea de a conduce una dintre cele mai bune companii din lume. Acum este momentul ca toată lumea să înceapă un nou capitol interesant și sunt încrezător că Jennifer și Christian vor face o treabă excelentă. Aștept cu nerăbdare să îi susțin de-a lungul anului 2019 și să punem bazele pentru 2020 și nu numai. Pentru fiecare client, partener, acționar și coleg care și-au investit încrederea în SAP, nu pot decât să le transmit recunoștința profundă și respectul cuvenit”, a menționat McDermott.

Bill McDermott s-a alăturat companiei SAP în 2002. În calitate de lider al operațiunilor din America de Nord, SAP a fost capabil să își crească semnificativ cota de piață în regiune, punând bazele unei puternice companii globale. Ulterior, Bill a condus operațiunile clienților la nivel mondial și s-a alăturat Comitetului Executiv al organizației în 2008. În ultimul deceniu, McDermott a ocupat poziția de CEO și a supervizat o perioadă de creștere semnificativă pentru SAP, inclusiv extinderea portofoliului și inițierea unei schimbări majore către cloud computing. Sub conducerea McDermott, indicatorii de business, inclusiv valoarea de piață, veniturile, profiturile, implicarea angajaților și sustenabilitatea mediului s-au consolidat substanțial începând cu 2010.

Având susținerea oficială a Consiliului de Supraveghere, SAP își activează planul de succesiune în conducerea companiei, conceput pentru a păstra continuitatea și a împuternici următoarea generație de lideri înainte de începerea oficială a anului calendaristic 2020.

”După cum au demonstrat deja, Jennifer și Christian se completează perfect și vor fi doi co-CEO puternici, un model de leadership testat în timp de SAP, având mai multe exemple anterioare de succes”, a adăugat Plattner.

Morgan și Klein au împreună zeci de ani de experiență în industria software-ului pentru aplicații enterprise, ambii activând în cadrul Comitetului Executiv. Morgan, care s-a alăturat SAP în 2004, a ocupat cel mai recent funcția de Președinte al Cloud Business Group, supervizând diviziile Qualtrics, SAP SuccessFactors, SAP Ariba, SAP Fieldglass, SAP Customer Experience și SAP Concur. Ea a fost numită membră a Consiliului Director în 2017.

Morgan a declarat: ”Nu aș putea fi mai recunoscătoare lui Hasso Plattner și Consiliului de Supraveghere pentru încrederea pe care au investit-o în mine și Christian pentru a conduce acest capitol următor al SAP. Acceptăm provocarea cu un grad ridicat de modestie, dar și cu o convingere sinceră că cea mai bună perioadă pentru SAP abia începe. Avem cei mai buni și talentați colegi din lume, care ne oferă atât de multă încredere pentru drumul pe care urmează să pornim. Bill McDermott a fost nu numai un lider extraordinar, ci și un mentor și un model pentru atât de mulți dintre noi.”

Klein, care și-a început cariera la SAP în urmă cu două decenii ca student, a ocupat cel mai recent funcția de COO, fiind responsabil cu dezvoltarea soluției ERP SAP S/4HANA. Anterior, el a fost CFO în carul SAP SuccessFactors și CCO al operațiunilor SAP la nivel global. Christian Klein a fost numit în Consiliul Executiv în 2018.

Klein a declarat: ”Pentru cineva care și-a început cariera pe holurile SAP, aceasta este cea mai mare onoare pe care mi-o pot imagina, să devin co-CEO împreună cu Jennifer. Hasso Plattner ne-a oferit o oportunitate extraordinară și suntem cu adevărat recunoscători lui și Consiliului de Supraveghere. SAP are cel mai cuprinzător portofoliu de soluții din industrie, iar noi avem oportunitatea fără precedent de a termina ceea ce am început alături de Bill McDermott și de a livra conceptul de companie inteligentă, fiind, de altfel,cel mai bun mod de a-l onora pe predecesorul nostru.”

SAP este lider de piață pe segmentul soluțiilor software pentru afaceri. În prezent, compania are peste 425.000 de clienți în 180 de țări, pe care îi susține în gestionarea cu succes a tuturor factorilor disruptivi aduși de economia digitală, contribuind la simplificarea proceselor de business și oferind platforma necesară pentru dezvoltarea unei strategii digitale sustenabile. 77% dintre toate tranzacțiile la nivel global trec printr-un sistem SAP.