Potrivit firmei de cercetare, în perioada octombrie – decembrie 2013, cota de piaţă a Samsung, cel mai mare producător mondial de televizoare, smartphone-uri şi chipuri de memorie, a urcat la 29,6%, înaintea Apple, care avea 17,6%.

Apple a vândut în trimestrul patru al anului trecut 51 de milioane de telefoane iPhone, dar cota sa de piaţă a scăzut de la 22% la 17,6%, pe fondul avansului grupurilor chineze Huawei Technologies şi Lenovo Group, care au vândut 16,6 milioane de telefoane mobile inteligente, şi, respectiv, 13,6 milioane de smartphone-uri, având o cotă de piaţă de 5,7% şi, respectiv, 4,7%.

"Există cu certitudine mai multă concurenţă din partea brandurilor de smartphone-uri din linia a doua, Huawei, LG Electronics şi Lenovo. Samsung şi Apple vor trebui să facă eforturi susţinute să facă faţă acestor companii şi dificultăţilor din 2014", a declarat analistul de la Strategy Analytics, Linda Sui. În 2013, livrările de smartphone-uri pe plan global au crescut cu 41%, la nivelul record de 990 de milioane de bucăţi, din care Samsung a vândut 319,8 milioane de unităţi, având o cotă de piaţă de 32,2%, în timp ce Apple a vândut 153,5 milioane de de telefoane iPhone, având o cotă de piaţă de 15,5%. Recent, însă, Apple a încheiat un acord de distribuţie cu China Mobile Ltd, cel mai mare operator de telefonie mobilă de pe piaţa chineză, ceea ce va conduce la creşterea vânzărilor de telefoane iPhone pe cea mai mare piaţă de telefonie mobilă din lume. Săptămâna trecută, conducerea Samsung a promis că, în acest an, va acorda acţionarilor o parte şi mai mare din profit chiar dacă în perioada octombrie – decembrie 2013 profitul operaţional al grupului sud-coreean a înregistrat prima scădere din ultimii doi ani.

Graţie vânzărilor solide de telefoane mobile din ultimii ani, Samsung a acumulat lichidităţi de aproximativ 51 de miliarde de dolari, însă profitul redistribuit acţionarilor, în 2012, a fost cel mai mic din ultimii cinci ani. Pentru a răspunde la cererile investitorilor Samsung a decis să majoreze cu 79% suma alocată pentru plata dividendelor, în 2013, până la 2.100 miliarde woni (două miliarde de dolari), sau 6,9% din profitul pe 2013.

În perioada octombrie – decembrie 2013, Samsung a înregistrat un profit operaţional de 8.300 miliarde woni (7,78 miliarde de dolari), în scădere cu 6% comparativ cu ultimul trimestru din 2012, pe fondul încetinirii vânzărilor de smartphone-uri. Samsung a precizat că profitul operaţional a fost afectat de un bonus special de 800 miliarde woni acordat angajaţilor pentru a comemora 20 de ani de la lansarea noii strategii manageriale de către preşedintele grupului Lee Kun-hee.

În schimb, pe ansamblul anului 2013, profitul operaţional al Samsung a crescut cu 27%, comparativ cu 2012, până la 26.800 de miliarde woni (34,2 miliarde de dolari), în timp ce cifra de afaceri a crescut cu 14%, până la 228.700 de miliarde woni.

Pentru 2014, Samsung se aşteaptă la un prim semestru dificil, fiind preconizată o scădere a vânzărilor de smartphone-uri şi tablete comparativ cu perioada similară a anului trecut. Această scădere va veni după mai multe trimestre consecutive în care Samsung a înregistrat profituri record, graţie în special vânzărilor de smartphone-uri Galaxy.AGERPRES

Te-ar putea interesa și: