Sabah: S-a încheiat o epocă în Germania. Ce va urma?
Sursă: Dreamstime
Ismail Erel a scris o opinie pentru Sabah cu privire la situația din Germania. Potrivit acestuia, odată cu plecarea Angelei Merkel, o epocă s-a încheiat pentru Germania. Rămâne de văzut ce va aduce de acum noul cancelar, Olaf Scholz.
În Germania se încheie oficial o epocă. Angela Merkel, care a preluat funcţia de cancelar la data de 22 noiembrie 2005, transferă puterea lui Olaf Scholz, arată Sabah.
Angela Merkel spune adio politicii. Merkel, care timp de 16 ani neîntrerupţi a exercitat funcţia de cancelar al Germaniei, va preda puterea ministrului finanţelor Olaf Scholz. Angela Merkel, care nu şi-a mai depus candidatura la alegerile generale din luna septembrie şi a decis să renunţe la politică, este numele care, după legendarul cancelar Helmut Kohl, a rămas în funcţia de cancelar cea mai lungă perioadă.
Nu a putut depăşi recordul
Pentru 10 zile Merkel nu a putut depăşi recordul lui Helmut Kohl. Kohl a fost cancelar timp de 5 mii 870 de zile, iar Merkel 5 mii 860 de zile. Merkel a fost unul dintre liderii cei mai apreciaţi în exterior datorită stilului propriu în care a condus Germania. Declarată „cea mai puternică femeie a lumii”, Merkel s-a confruntat cu numeroase crize de-a lungul guvernării.
Apreciind criza coronavirusului ca fiind „cea mai mare criză”, Merkel a gestionat numeroase crize, precum criza euro, criza financiară şi criza refugiaţilor. Merkel s-a remarcat prin felul său conciliant şi s-a situat întotdeauna de partea dialogului cu Turcia. În timpul mandatului său de cancelar a vizitat de nenumărate ori Turcia, iar în Germania s-a întâlnit de multe ori cu preşedintele Recep Tayyip Erdoğan.
Merkel, care a spus adio politicii, o perioadă vrea să se odihnească. De asemenea, Merkel va continua să lucreze cu şeful ei de cabinet şi secretara, transmiţând numele acestora Parlamentului federal. Din bugetul Parlamentului federal vor fi plătite toate cheltuielile pentru biroul lui Merkel, salariile celor care lucrează pentru ea, precum şi salariul şoferului ei.
Cancelarul venit din Germania de Est
Familia Angelei Merkel, care s-a născut la Hamburg, la data de 17 iulie 954, s-a mutat în acelaşi an în Republica Democrată Germană. Aici a intrat în politică. În anul 1990, după unificarea celor două Germanii, a fost aleasă în Parlamentul federal şi a activat timp de 31de ani.
Merkel, care a decis să spună adio politicii la 67 de ani, a deţinut în timpul mandatului lui Helmut Kohl funcţia de ministrul pentru femei şi tineret (1991-1994). Între 1994-1998 a fost ministru al mediului. Din 2000 şi până în 2018 a fost preşedintele CDU, iar între 2005-2021 a condus Germania deţinând funcţia de cancelar.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




