Să privim cu realism criza energetică

Să privim cu realism criza energetică

SURSA FOTO: Dreamstime - energie verde

Publicat de Leonard Bădilă la 10 august 2022, 09:44

Criza energetică provocată de războiul din Ucraina și seceta generală rezultată în urma urgenței climatice au evidențiat incoerența, dezorientarea și lipsa de viziune a politicilor destinate energiei și mediului din țările europene, îndeosebi din Portugalia.

Să privim cu realism criza energetică. Voluntarismul și bunele intenții politice nu sunt suficiente pentru a compensa lipsa infrastructurilor

Astăzi pare clar faptul că obiectivele europene pentru tranziția energetică și climatică sunt imposibil de atins în termenele propuse. Voluntarismul și bunele intenții politice nu sunt suficiente pentru a compensa lipsa infrastructurilor, a tehnologiei și a inovației necesare pentru ca decarbonizarea să fie solidă și consecventă.

În plus, încă nu au fost adoptate măsuri fundamentale pentru micşorareaa impactului tranziției energetice și climatice asupra condițiilor de trai ale europenilor, potrivit unui articol realizat de António de Sousa Pereira, rectorul Universității Porto, pentru jn.pt

Cel mai probabil va fi necesar importul energiei pentru consumul vehiculelor electrice

Ceea ce lipsește ca realism există din plin ca vorbărie goală și incongruențe. A se vedea, de exemplu, problema mobilității electrice în Portugalia. Există stimulente puternice pentru înlocuirea vehiculelor cu ardere cu vehicule electrice fără, totuși, a se garanta disponibilitatea necesară de energie curată.

Pentru ca această înlocuire să aibă loc pe scară largă, cel mai probabil va fi necesar importul energiei pentru consumul vehiculelor electrice. Nu știm dacă această energie va fi produsă în centrale pe cărbune, crescând emisiile de CO2, sau chiar în centrale nucleare, cazul Franței. Cu alte cuvinte, poate să nu fie energie curată sau să provină din atât de detestatele, în rândurile noastre, centrale nucleare.

Este important să fim cu picioarele pe pământ

Prin urmare, este important să fim cu picioarele pe pământ, astfel încât să nu existe paşi înapoi în lupta împotriva schimbărilor climatice. Trebuie să fim pragmatici, să stabilim obiective realizabile și să luăm în calcul toate alternativele.

Pe lângă consolidarea investițiilor în energiile regenerabile și în eficiența energetică, mi se pare a fi potrivit să privim energia nucleară fără prejudecăţi. Nu sunt un specialist în materie, dar știu că în chestiuni de această complexitate, știința trebuie să modeleze deciziile politice, nu ideile preconcepute sau părtinitoare ideologic.

Fără realism politic, criza energetică ar putea accelera schimbările climatice, odată cu redeschiderea centralelor pe cărbune.

Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.