OMV Petrom spune că producţia de gaze a companiei a fost redusă şi că sunt achiziţionate gaze de pe piaţă, inclusiv din importuri, pentru a asigura disponibilitatea gazelor în SNT.

„După cum a fost anunţat în REMIT, în perioada 16 – 22 septembrie, staţia de compresoare şi staţia de tratare a gazelor de la Hurezani au intrat în perioada planificată de mentenanţă şi inspecţie anuală. În consecinţă, instalaţiile de producţie a gazelor au fost oprite pentru a permite accesul în siguranţă la rezervoare şi conducte până pe 22 septembrie, cu un impact de cca. 4 mn Scm/zi. Ţinând cont de cele de mai sus, pentru perioada menţionată, am suspendat injecţia de gaz în depozit şi asigurăm disponibilitatea gazelor în SNT prin achiziţia de pe piaţă, inclusiv importuri”, au declarat reprezentanții OMV, conform Agerpres.

Importurile de gaze ale României se ridică, vineri, la 20% din consumul naţional. Acest lucru se petrece în condițiile în care OMV Petrom a oprit mai multe instalaţii de la hub-ul de gaze Hurezani, unde se află principala staţie de tratare a gazelor din ţară.

Potrivit informațiilor furnizate de site-ul Transgaz, vineri la ora 14:00 în sistemul naţional de gaze erau 25,2 milioane de metri cubi pe zi, din care 19,4 milioane de metri cubi producţie internă şi 5,8 milioane de metri cubi din import.

Ponderea importurilor (20% din total) este foarte mare, având în vedere că, în timpul verii, producţia internă acoperă de regulă consumul ţării.

Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul OMV Petrom, hub-ul de gaze de la Hurezani deserveşte patru dintre cele mai importante zăcăminte de gaze naturale din portofoliul companiei, este situat în judeţul Gorj şi include cea mai mare staţie de tratare a gazelor din ţară.

Producţia din zăcămintele conectate la hub-ul centralizat de tratare a gazelor Hurezani s-a ridicat în 2018 la 1,5 miliarde metri cubi, adică aproximativ 15% din producţia totală de gaze a ţării.