S-a dat undă verde banilor de la UE! 240 de miliarde de euro, puse la bătaie statelor membre
Miniștrii de Finanțe din zona euro au căzut de acord în privința lansării primului instrument european pentru ajutarea economiilor afectate de noul coronavirus. Astfel, prin intermediul unei linii de creditare de 240 miliarde euro se vor acoperi cheltuielile medicale ale statelor din zona euro în contextul crizei de sănătate actuale.
Miniştrii de Finanţe din zona euro au aprobat vineri lansarea primului instrument de care dispune Europa pentru a ajuta economiile, o linie de credit în valoare de 240 miliarde euro care va ajuta statele membre să acopere cheltuielile medicale asociate cu pandemia de coronavirus, transmite Bloomberg, citat de Agerpres.
Statele din zona euro vor avea acces la fonduri ieftine
La videoconferinţa care a avut loc vineri, miniştrii de Finanţe din zona euro şi-au dat acordul final pentru ca această schemă să devină operaţională, sub conducerea Mecanismului European de Stabilitate (MES). Statele din zona euro vor avea acces la fonduri ieftine echivalente cu 2% din Produsul lor Intern Brut în 2019, fără dobânzile oneroase care au fost ataşate împrumuturilor acordate în perioada crizei datoriilor suverane.
„Astăzi este o zi bună pentru Europa şi o zi bună pentru solidaritatea în acţiune. Pentru fiecare ţară din zona euro vor fi disponibile fonduri importante pentru a finanţa costurile medicale directe şi indirecte”, a declarat ministrul german al Finanţelor, Olaf Scholz.
Rata dobânzii estimată la 0,1%
Susţinut de credibilitatea Germaniei, Mecanismului European de Stabilitate (MES) va putea împrumuta bani la dobânzi negative, pe care ulterior îi va putea transforma în linii de credit pentru statele membre din zona euro. Directorul MES, Klaus Regling, a estimat că rata dobânzii pentru astfel de credite ar putea fi în jurul a 0,1%.
În condiţiile în care costul împrumuturilor pentru statele de la periferia zonei euro au crescut în ultimele luni, guvernele unor ţări precum Italia, Spania şi Portugalia ar putea beneficia de împrumuturi cu dobânzi foarte mici. Klaus Regling a estimat că pe o perioadă de 10 ani aceste dobânzi reduse vor permite Spaniei să realizeze economii de până la 2 miliarde euro şi de până la 7 miliarde euro în cazul Italiei.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.