Generalul Mark Milley, șeful Statului Major Întrunit al SUA, a transmis, miercuri, 16 noiembrie, că Rusia a pierdut războiul din Ucraina din punct de vedere strategic, operaţional şi tactic.

Totuși, acesta recunoaște că este puţin probabil ca pe termen scurt Ucraina să poată alunga soldații ruși de pe tot teritoriul ţării, inclusiv din Crimeea.

Rusia a pierdut războiul din Ucraina, anunță Șeful Statului Major din SUA

„Probabilitatea unei victorii militare ucrainene, alungarea ruşilor din toată Ucraina, inclusiv (…) din Crimeea, probabilitatea ca acest lucru să se întâmple în curând nu este foarte mare din punct de vedere militar”, a transmis generalul Mike Milley într-o conferinţă de presă susținută la Pentagon, reluând practic o declaraţie făcută şi în urmă cu câteva zile, transmite CNN.

În prezent, Rusia ocupă aproximativ 20% din teritoriul Ucrainei, iar teritoriile recent recucerite, Herson şi Harkov, „sunt relativ mici în comparaţie cu întregul”, a explicat generalul american.

Armata rusă suferă foarte rău

Totuși, șeful Statului Major al SUA a mai atras atenția că „ar putea exista o soluţie politică în care, din punct de vedere politic, ruşii se retrag”.

„Armata rusă suferă foarte rău. Aşa că vrei să negociezi într-un moment în care tu eşti în forţă, iar adversarul tău este căzut. Şi este posibil, poate, să existe o soluţie politică. Tot ce spun este că există o posibilitate pentru aceasta. Asta este tot ce spun”, a mai transmis oficialul.

Generalul american Mike Milley a pledat, în ultimele săptămâni, în cadrul unor discuţii interne la Casa Albă pentru negocieri între Kiev şi Moscova, pe măsură ce iarna se apropie, iar trupele în teren s-ar putea afla într-un blocaj.

În același timp, poziţia lui Milley nu este susţinută pe scară largă de echipa de securitate naţională a preşedintelui Joe Biden, inclusiv de secretarul de stat Antony Blinken şi de consilierul pentru securitate naţională Jake Sullivan. Niciunul dintre ei nu crede că este momentul să se facă un efort serios pentru discuţii cu privire la Ucraina.

Generalul american cere pace între Rusia și Ucraina

Pledoaria lui Milley pentru pace a devenit publică însă chiar în momentul în care Ucraina a recucerit oraşul Herson. În comentariile făcute miercuri la Clubul Economic din New York, Mike Milley a lăudat armata ucraineană pentru că a luptat cu Rusia până a adus-o într-un impas, dar a spus că o victorie militară categorică nu este la îndemână pentru Kiev.

Cu toate aceastea, el consideră că Rusia a pierdut războiul din Ucraina din punct de vedere strategic, operaţional şi tactic.

„Ruşii au eşuat de fiecare dată. Au pierdut din punct de vedere strategic, au pierdut din punct de vedere operaţional şi, repet, au pierdut din punct de vedere tactic. În ceea ce au încercat să facă au eşuat”, a declarat miercuri generalul Milley într-o conferinţă de presă comună cu secretarul apărării, Lloyd Austin, după o reuniune a Grupului de contact pentru apărarea Ucrainei.

„Redefinirea strategică a obiectivelor lor, a invaziei lor ilegale, toate au eşuat, fiecare dintre ele”, a punctat generalul Milley, menţionând eşecul ruşilor de a cuceri întreaga Ucraină la începutul războiului, precum şi reorientarea lor spre regiunea Donbas şi capturarea regiunilor Zaporojie şi Herson.

„Pe întreaga linie a frontului, de 900 şi ceva de kilometri, ucrainenii au obţinut succes, după succes, după succes, iar ruşii au eşuat de fiecare dată”, a mai spus Milley.