Într-un interviu pe care jurnalistul Horia Ghibuțiu l-a realizat în anul 2017, şeful RISE Project, Paul Radu, dezvăluia cine îi plătește pe jurnaliștii care l-au pus pe Dragnea în încurcătură, conform bugetul.ro.

Potrivit lui Paul Radu, cea mai mare parte a banilor RISE Project vine de la guvernul elvețian, prin programul de cooperare elvețiano-român. În plus, ei mai primesc sume mai mici din donațiile de la cititori, Google, Open Society și Ambasada Olandei.

„Cea mai mare parte a banilor RISE vine de la guvernul elvețian, prin programul de cooperare elvețiano-român. Avem sume mai mici și de la Google, Open Society și Ambasada Olandei. Iar cei mai valoroși bani sunt cei din donațiile de la cititori. Aceștia ne încurajează să continuăm și ne validează munca”, spunea Radu, pentru horiaghibutiu.ro.

„Dintr-un mix de granturi asigurate de guvernul elvețian, USAID, Ambasada Olandei, Google, Soros și alți oculți. Încercăm să dezvoltăm și câteva campanii de crowdfunding”, dezvăluia și Mihai Munteanu, un alt membru al RISE Project.

Declarațiile acestora au fost confirmate și de Attila Biro, ziarist RISE Project, în cadrul aceluiași interviu. „Avem mai multe granturi de la Ambasada Olandei, guvernul elvețian, la Google sau Open Society”, a declarat, la avea vreme, Biro.