Cotidianul The Washington Post a obţinut o parte a raportului, care urmează să fie publicat integral de Senatul american săptămâna aceasta. Raportul arată că Rusia a dus o amplă campanie de dezinformare cu ajutorul reţelelor de socializare în timpul alegerilor prezidenţiale din 2016 din SUA.

 Raportul critică şi „răspunsul întârziat şi prost coordonat” al companiilor vizate.

Pentru întocmirea raportului au fost analizate milioane de postări de pe reţelele de socializare, obţinute de către Comisia de Informaţii a Senatului american de la companiile Twitter, Google şi Facebook.

Chair dacă Facebook şi Twitter au dezvăluit de mai multe ori ingerinţele ruse, nu existau informaţii care să arate implicarea celorlalte reţele. Raportul sugerează că Rusia a utilizat şi YouTube, Tumblr, Pinterest, Google+ şi mai multe servicii de e-mail, printre care Gmail, Hotmail şi Yahoo Mail.

De asemenea, raportul prezintă o campanie de dezinformare coordonată de Internet Research Agency, o companie rusă care are legături cu Guvernul rus.

Printre principalele ţinte vizate de campanie se numără conservatorii, iar postările aveau ca subiecte principale problema imigraţiei, a armelor şi rasismul.

„Lucrul foarte clar este că postările erau în favoarea Partidului Republican şi a candidatului său, Donald Trump. Trump este menţionat cel mai des în postările adresate conservatorilor”, se arată în raport, potrivit Mediafax.