Rusia acuză Marea Britanie că a distrus cele două gazoducte, Nord Stream 1 și 2, însă nu a oferit însă nicio dovadă în sprijinul acuzațiilor sale. Astfel, conform informațiilor, cel puțin 50 de metri din conducta subacvatică a fost distrusă luna trecută, fiind vorba de una dintre principalele căi ca gazul rusesc să ajungă în Europa.

Rusia acuză marina britanică pentru exploziile de la gazoductele Nord Stream 1 și 2

Autoritățile din Danemarca au anunțat că „explozii puternice” au provocat patru găuri în conducte. Echipe de cercetare germane, daneze și suedeze au investigat incidentul, însă nici până acum nu se știe cine sau ce a provocat exploziile.

Într-o declarație, Ministerul rus al Apărării a spus că britanicii ar fi de vină, conform informațiilor din prezent.

„Conform informațiilor disponibile, reprezentanți ai unei unități a marinei britanice au luat parte la planificarea, furnizarea și punerea în aplicare a unui atac terorist în Marea Baltică la 26 septembrie a acestui an”, transmite Sky News.

Cu toate că liderii occidentali nu au acuzat în mod direct Rusia că se află în spatele atacului, UE a declarat anterior că Moscova își folosește livrările de gaz ca armă împotriva Occidentului. Războiul din Ucraina a exercitat presiuni asupra aprovizionării cu gaze, ceea ce a dus la creșterea prețurilor pentru multe țări europene.

Rușii acuză atacuri cu drone în Sevastopol

Cel puțin o navă rusească a fost avariată într-un atac masiv cu drone asupra Flotei din Marea Neagră din Sevastopol, Crimeea, relatează BBC.

Atacul ar fi început la ora locală 04:20 și a implicat nouă drone aeriene și șapte drone marine, au declarat oficiali ruși. Mihail Razvozhaev, guvernatorul instalat de Rusia în oraș, a declarat că marina rusă a respins atacul.

Atacurile au fost „cele mai masive” asupra orașului de când Rusia a lansat invazia Ucrainei în februarie, a declarat guvernatorul, citat de presa rusă de stat.

El a precizat că toate vehiculele aeriene fără pilot (UAV) au fost doborâte și că nicio „infrastructură civilă” nu a fost avariată.

Rusia a mai afirmat că navele vizate sâmbătă dimineață erau implicate în asigurarea „coridorului de cereale”, ca parte a inițiativei internaționale de export de produse agricole din porturile ucrainene.

Flota rusă a Mării Negre a fost vizată anterior în luna aprilie a acestui an de forțele ucrainene, când nava amiral, crucișătorul Moskva, a fost scufundată. Crucișătorul, cu un echipaj de 510 oameni, a condus asaltul Rusiei asupra Ucrainei, iar scufundarea sa a fost o lovitură majoră.