Un avion TAROM cu 122 de cetățeni români și 62 de cetățeni europeni, care erau blocați temporar în Maroc în urma anulării unor curse aeriene, a aterizat joi seara, la București. Avionul decolase joi după-amiază de la Marrakesh, la ora locală 15:00, a informat MAE.

Este vorba despre un zbor special, organizat la inițiativa Guvernului României pentru repatrierea cetățenilor români, dar care a luat în calcul și solicitările de asistență consultară primite primite din partea misiunilor diplomatice ale altor state membre UE acreditate în Maroc.

Astfel, la bord au fost 184 de pasageri: 122 de cetățeni români și 62 cetățeni europeni (4 cetățeni bulgari, 15 cetățeni croați, 2 cetățeni greci, 22 cetățeni polonezi, 12 cetățeni ungari, 2 cetățeni lituanieni, 4 cetățeni sloveni și un cetățean austriac).

Românii au fost mulțumiți de modul în care au fost aduși în țară

La aterizarea pe aeroportul din București, pasagerii au declarat că au fost mulțumiți de modul în care Guvernul României a reușit să gestioneze situația și să-i aducă în siguranță înapoi în țară.

„M-am simțit foarte bine că sunt româncă, fiindcă alți cetățeni au rămas blocați în Maroc și au trebuit să-și facă rost de zbor pe cont propriu.”, a declarat unul dintre românii intorși în țară.

De asemenea, în aeronavă au fost și cetățeni străini care au fost ajutați să plece din Maroc.

„Îi mulțumesc foarte mult României că ne-a salvat din Maroc, după ce granițele au fost închise. Mulțumesc foarte mult! Noi suntem din Grecia și lucrăm în Spania.”, a spus unul dintre pasagerii străini.

Toate persoanele au fost testate și li s-a recomandat să rămână în autoizolare până la aflarea rezultatului testului, a informat Compania Națională Aeroporturi București.

În cazul în care rezultatul testului este negativ, cetățenii repatriați din Maroc, țară aflată în zona verde, vor rămâne în contact cu autoritățile medicale pentru a depista orice semn al apariției eventualelor simptome.

În cazul în care rezultatul este pozitiv, persoanele respective vor fi transportate la unități medicale pentru investigații și monitorizare, iar proba va fi trimisă în laboratoare specializate pentru secvențiere, în vederea stabilirii variantei de tulpină.