Ieşirile nete ale lunii mai au totalizat 342,7 milioane de lei (73,9 milioane de euro). 

Activele celor 78 de fonduri deschise locale s-au cifrat la 21,5 miliarde de lei (4,6 miliarde de euro) în luna mai, după o scădere cu 1,9% faţă de luna precedentă şi cu 5,4% faţă de începutul anului. 

Fondurile deschise locale au înregistrat ieşiri nete de 375,7 milioane de lei (81 milioane de euro), fiind vizate fondurile de obligaţiuni şi instrumente cu venit fix (-221 milioane de lei), cele reunite sub categoria ‘alte fonduri’ (173 milioane de lei), cele cu capital garantat (- 9,2 milioane de lei) şi cele de randament absolut (-8,8 milioane de lei). Pe de altă parte, au beneficiat de intrări nete fondurile diversificate (+27,4 milioane de lei), cele monetare (+6,5 milioane de lei) şi cele de acţiuni (+2,3 milioane de lei). 

Activele nete exprimate în lei ale celor 98 de fonduri deschise străine distribuite în România au scăzut cu 1,7% comparativ cu luna aprilie, până la nivelul de 2,95 miliarde de lei (635 milioane de euro) şi au înregistrat, de la începutul anului, o creştere de 0,3%. 

Fondurile deschise străine distribuite în România au o pondere de 12% în totalul activelor fondurilor deschise de investiţii şi au avut în luna mai intrări nete de 5 milioane de lei (1,1 milioane de euro). 

Activele nete ale celor 24 fonduri închise (cu excepţia SIF si FP) au scăzut cu 5,6% în luna raportată, până la 1,13 miliarde de lei (243,5 milioane de euro). Fondurile închise locale au avut intrări nete de 28 milioane de lei (6 milioane de euro) şi o creştere a activelor nete în acest an de 60,9%.

Te-ar putea interesa și: