Datoriile acumulate de firma pot atrage răspunderea proprietarului. Granița dintre patrimoniul personal și cel profesional nu este întotdeauna clară, iar răspunsul la această dilemă depinde în mod esențial de forma juridică sub care este organizată activitatea economică.
Când firma nu mai poate plăti, creditorii pot viza și patrimoniul personal
În cazul societăților comerciale cu personalitate juridică, cum este societatea cu răspundere limitată (SRL), patrimoniul firmei este complet separat de cel al fondatorului sau administratorului. Aceste societăți au calitatea de subiecte de drept independente și răspund pentru obligațiile asumate doar cu propriile bunuri.
Aporturile aduse de asociați la constituirea firmei intră în patrimoniul societății și nu mai pot fi urmărite de creditorii personali ai acestora. În schimb, asociații primesc părți sociale, părți de interes sau acțiuni, care le oferă diverse drepturi: participare la decizii, dreptul la informație, controlul gestiunii și dividende.
Răspunderea personală a fondatorilor sau administratorilor poate fi atrasă doar în condiții excepționale
În cazul unei eventuale executări silite, creditorii personali ai asociaților dintr-un SRL sau dintr-o societate de persoane pot urmări doar cota care le revine acestora din lichidarea societății. Pentru societățile pe acțiuni, acțiunile deținute de debitor pot fi sechestrate și valorificate.
Răspunderea personală a fondatorilor sau administratorilor poate fi atrasă doar în condiții excepționale, cum ar fi faptele dovedite de rea-credință, deturnarea de bunuri ale firmei sau provocarea intenționată a falimentului. În asemenea situații, instanțele pot decide atragerea răspunderii patrimoniale personale, iar creditorii pot urmări inclusiv bunurile private ale administratorilor.
Lucrurile se complică în cazul formelor de organizare fără personalitate juridică
Lucrurile se complică în cazul formelor de organizare fără personalitate juridică, precum persoanele fizice autorizate (PFA), întreprinderile individuale sau familiale. Acestea presupun existența unui patrimoniu de afectațiune, dedicat desfășurării activității economice.
Deși, teoretic, acest patrimoniu este separat de cel personal, în practică separarea este doar parțială. Conform Codului civil, orice debitor răspunde pentru obligațiile asumate cu întreg patrimoniul său – toate bunurile mobile și imobile, prezente și viitoare.
Legea permite ca, în cazul existenței unei mase patrimoniale distincte autorizate de lege, creditorul să fie obligat să urmărească mai întâi bunurile din acea masă. Totuși, dacă acestea nu acoperă întreaga creanță, creditorul poate extinde executarea și asupra celorlalte bunuri ale debitorului, inclusiv cele personale. Așadar, separarea patrimoniilor nu anulează răspunderea universală, ci doar o prioritizează.
