Românii care primesc până la 504 lei pe lună. Ministerul Muncii a anunțat. Legea care se aplică deja în toată țara

Românii care primesc până la 504 lei pe lună. Ministerul Muncii a anunțat. Legea care se aplică deja în toată țara

Ministerul Muncii. SURSA FOTO: Inquam Photos, George Călin

Publicat de Iulian Luca la 14 ianuarie 2025, 18:47

Ultimele date transmise de Ministerul Muncii arată care este situația beneficiarilor de venitului minim de incluziune (VMI). Sute de mii de români beneficiază de VMI, care înlocuiește vechile ajutoare sociale.

Ministerul Muncii: Aproape 260.000 de români beneficiază de venitul minim de incluziune

Potrivit datelor furnizate de Ministerul Muncii, România a înregistrat în 2024 un număr de 259.418 beneficiari ai venitului minim de incluziune (VMI), care înlocuiește vechile ajutoare sociale.

Dintre aceștia, aproape 15.000 de asistați social au refuzat să se prezinte la agențiile pentru ocuparea forței de muncă sau să presteze activități în folosul comunității, ceea ce a condus la suspendarea sprijinului financiar în cazul lor.

Beneficiarii apți de muncă sunt obligați să își caute un loc de muncă prin intermediul agențiilor pentru ocuparea forței de muncă sau să presteze activități în folosul comunității. Refuzul uneia dintre aceste opțiuni duce la pierderea ajutorului social. În 2024, circa 15.000 de români au refuzat să respecte aceste obligații, preferând să rămână în afara câmpului muncii.

Conform legislației, persoanele apte de muncă care nu obțin venituri dintr-un contract individual de muncă, activități independente sau agricole trebuie să participe la serviciile de stimulare a ocupării forței de muncă și la programe de formare profesională oferite de agențiile teritoriale.

Verificarea respectării acestor condiții este realizată prin intermediul sistemului informatic național (SNIAS) sau pe baza listelor de beneficiari, arată Ministerul Muncii.

bani, venitul minim de incluziune
SURSA FOTO: Dreamstime

Cuantumul venitului minim de incluziune

Valoarea maximă a ajutorului financiar oferit prin VMI este de 346 de lei pe lună pentru fiecare membru al unei familii care nu obține venituri. Pentru o persoană singură, cu vârsta de cel puțin 65 de ani, ajutorul ajunge la 504 lei pe lună.

Ministerul Muncii transmite că sprijinul este acordat în baza îndeplinirii unor condiții stricte, iar nerespectarea acestora conduce la suspendarea sau încetarea ajutorului.

Conform legislației în vigoare, familiile care beneficiază exclusiv de ajutor pentru creșterea copiilor sunt exceptate de la obligația de a se prezenta la agențiile pentru ocuparea forței de muncă sau de a participa la programe de formare profesională. Această măsură este menită să sprijine familiile vulnerabile cu copii.

„Persoanele apte de muncă care nu obţin venituri în baza unui contract individual de muncă, raport de serviciu sau altă formă legală de angajare şi nici din activităţi independente sau activități agricole, așa cum sunt acestea definite de Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, au obligația să se prezinte, ori de câte ori sunt solicitate de agenţia teritorială pentru ocuparea forței de muncă în a cărei evidență sunt înregistrate ca persoane în căutarea unui loc de muncă, în vederea încadrării în muncă sau a participării la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională.

Verificarea condițiilor privind menținerea statutului de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, faptul că nu au refuzat un loc de muncă oferit ori participarea la serviciile pentru stimularea ocupării forței de muncă şi de formare profesională, se realizează de către agenția teritorială prin SNIAS sau, după caz, pe bază de liste de beneficiari. În cazul persoanelor singure şi familiilor beneficiare ale venitului minim de incluziune care constă exclusiv în ajutor pentru familia cu copii, obligația de mai sus nu se aplică”, mai arată legea.

Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.