Drepturi de pensie pentru activitatea desfășurată în mai multe țări

Persoanele care ajung la vârsta pensionării și au acumulat vechime atât în România, cât și în alte țări membre ale Uniunii Europene, pot solicita drepturi de pensie din fiecare stat în care au desfășurat activitate profesională, cu condiția ca munca să fi fost realizată legal.

Astfel, pensia se calculează separat în funcție de legislația fiecărei țări, iar beneficiarii pot primi sume suplimentare la pensia românească, corespunzător perioadelor lucrate în străinătate.

pensii, pensie, pensia, pensionari, pensionar, pensionară
SURSA FOTO: Dreamstime

Procedura de solicitare a pensiei în mai multe state

Directorul Casei de Pensii Dâmbovița subliniază că nu este obligatoriu ca solicitantul să îndeplinească în același timp condițiile pentru pensionare în toate statele în care a muncit.

Cererea de pensionare se face în fiecare țară în parte, când se întrunesc criteriile legale specifice. Astfel, un pensionar care a muncit legal în mai multe state poate cumula drepturile de pensie provenite din toate acele țări.

„Persoanele care au desfăşurat activităţi profesionale în România şi în alte state membre pot solicita acordarea drepturilor de pensie, atât potrivit legislaţiei in vigoare în Romania, cât şi potrivit legislaţiei celuilalt stat membru implicat. Pensia se solicită de la fiecare stat în care persoana a lucrat, în momentul în care îndeplinește condițiile de pensionare din statul respectiv. Precizăm că nu este necesar că solicitantul să indeplinească simultan condiţiile necesare deschiderii drepturilor de pensie în toate statele membre implicate, drepturile de pensie fiind acordate cu respectarea prevederilor legislaţiilor naţionale în materie”, a explicat directorul Casei de Pensii Dâmbovița, potrivit publicației regionale incomod-media.ro.

bani, salarii, pensii, subventii,ajutor, burse
SURSA FOTO: Dreamstime

Bilete de tratament pentru pensionari

Pe lângă beneficiile financiare, pensionarii din România au acces și la bilete de tratament balnear.

Acestea sunt oferite în limitele locurilor disponibile în stațiunile afiliate Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), precum și în baza contractelor încheiate cu unitățile specializate.

Biletele pot fi acordate gratuit sau contra cost, în funcție de prevederile legale și de resursele alocate pentru acest tip de serviciu.

„Acordarea prestațiilor privind tratamentul balnear se face prin atribuirea de bilete de tratament persoanelor îndreptățite, in limita numărului de locuri asigurate in unitățile de tratament din proprietatea CNPP, precum și a numărului de locuri contractate cu alte unități de profil și a sumelor alocate pentru această prestație prin legea asigurărilor sociale de stat. Beneficiarii pot obține biletele de tratament balnear în regim de gratuitate sau cu plată”.

Importanța informării și accesării drepturilor

Prin aceste măsuri, pensionarii au acces nu doar la o sumă mai mare la pensie, ci și la posibilitatea de a-și îmbunătăți starea de sănătate în cadrul stațiunilor balneoclimaterice din România.

Este important ca toți cei interesați să se informeze și să depună cererile corespunzătoare pentru a-și valorifica drepturile legale.

România are în vigoare o serie de acorduri și convenții bilaterale de securitate socială cu mai multe state, în afara celor reglementate de legislația UE. Printre acestea se numără:

  • Regatul Maroc, conform Decretului nr. 215 din 26 iunie 1984 privind ratificarea unor tratate internaționale;
  • Armenia,
  • Belarus,
  • Ucraina,
  • Federația Rusă,

Acestea funcționează în baza Convenției dintre România și fosta U.R.S.S. privind colaborarea în domeniul prevederilor sociale, semnată la București pe 24 decembrie 1960 și aprobată prin Decretul nr. 165/1961.