Românii preferă tot mai mult să achite cu cardul în magazine şi să retragă bani de la bancomate când călătoresc în străinătate, comportament similar cu al turiştilor străini în ţara noastră, se arată în studiul Visa. 

'Turismul internaţional, accesul la internet şi la tehnologiile inovatoare au schimbat radical percepţia şi comportamentul consumatorului. Dacă înainte românii preferau să vină cu valută de acasă când călătoreau în străinătate, acum tot mai mulţi aleg să plătească direct cu cardul în magazine şi să retragă bani de la bancomate în ţările de destinaţie, atunci când au nevoie de numerar. Anul trecut, românii care au călătorit în afara ţării au realizat plăţi cu cardul în valoare de 5,3 miliarde de lei şi au retras de la bancomate peste 3 miliarde de lei', a spus Cătălin Creţu, director general pentru România, Croaţia, Malta şi Slovenia, Visa Europe. 

Conform acestuia, comportamentul de plată al românilor este similar cu cel al străinilor care vin în România – valoarea medie a unei plăţi cu cardul în străinatate este de 57 euro (254 lei), iar suma medie retrasă la ATM este de 182 euro (810 lei). În comparaţie, turiştii străini din România plătesc în medie cu cardul 53 de euro şi retrag la ATM suma medie de 155 de euro. 

Numărul gospodăriilor care planifică cel puţin o călătorie în străinătate în fiecare an va creşte până în 2025 cu aproximativ 35%, la peste 280 milioane de gospodării, iar cheltuielile anuale aferente se vor majora semnificativ, cu peste 50%, la 1.350 de miliarde de euro. 

Cheltuielile anuale aferente călătoriilor în străinătate pentru o gospodărie vor ajunge în medie la aproape 4.800 de euro în anul 2025. Studiul Visa estimează că principalii factori care vor influenţa în următorii zece ani turismul la nivel global sunt dezvoltarea clasei de mijloc, extinderea accesului la internet, îmbunătăţirea infrastructurii de transport şi creşterea numărului persoanelor vârstnice care au mai mult timp pentru a călători. 

'Vom asista la formarea unei categorii mai extinse de turişti, iar cheltuielile în străinătate vor avea o pondere mai mare în veniturile gospodăriilor. Probabil, această categorie va fi formată din persoane mai în vârstă, originare din state emergente, care se vor diferenţia foarte mult de profilul actual al călătorului', a spus Wayne Best, economist şef al Visa Inc. 

Potrivit studiului, gospodăriile cu un venit de cel puţin 18.000 de euro pe an generează peste 90% dintre cheltuielile turistice actuale la nivel internaţional. Până în 2025, se estimează că aproape jumătate din totalul de gospodării la nivel mondial (945 milioane) se va apropia de acest nivel al veniturilor, ceea ce va stimula dezvoltarea turismului global şi, implicit, creşterea cheltuielilor aferente, în special dinspre segmentul gospodăriilor de pe pieţele emergente, cum ar fi China, Rusia şi Brazilia. 

Până în 2025, persoanele cu vârste peste 65 de ani vor face de două ori mai multe călătorii în străinătate, ceea ce înseamnă aproximativ 180 de milioane de călătorii. Studiul estimează că persoanele vârstnice îşi vor putea permite să plece în călătorii mai lungi, cu un confort sporit, la costuri mai mari. Printre alte tendinţe ce vor lua amploare în viitor se numără şi turismul medical, mai ales pentru populaţia în vârstă. 

Se estimează că în următorul deceniu se vor construi peste 340 de aeroporturi noi, ceea ce va crea noi rute şi destinaţii. În acelaşi timp, informaţiile despre opţiunile turistice se răspândesc rapid, odată cu creşterea accesului la internet şi a numărului de dispozitive mobile din întreaga lume. 

Studiul a utilizat datele privind vârsta şi veniturile turiştilor internaţionali dintr-un eşantion de 10 ţări care au participat la sondaj.