Turiştii au cheltuit peste 51 milioane lei doar pentru servicii turistice şi peste 35 milioane pentru distracţie. Bugetul mediu de cheltuieli estimat pentru alte servicii, în afară de cazare şi mic dejun este de 100 de lei pe zi.

În topul preferinţelor românilor s-au aflat pensiunile turistice, unde au sărbătorit Paştele peste 65.000 turişti. În ultimele 3 nopţi ale minivacanţei, în unităţile de cazare clasificate de pe litoralul românesc numărul turiştilor a scăzut, mulţi preferând să sărbătorească Paştele în familie, astfel rămânând pe litoral circa 16.000 de turişti. Cu această ocazie, turiştii rămaşi pe litoral au primit gratuit din partea gazdelor, ouă roşii, cozonac şi alte produse tradiţionale de Paste.
Aproximativ 25.000 de turişti au ajuns la munte, dublu faţă de anul trecut. Astfel, unităţile de cazare de pe Valea Prahovei au fost ocupate în proporţie de 70-80%, în timp ce în celelalte staţiuni montane gradul de ocupare a fost de până la 70%.
În staţiunile balneare numărul turiştilor a rămas ne modificat, 10.000 de turişti petrecând Paştele în aceste zone, număr similar cu cel din 2012.
Cei care au ales să-şi petreacă ziua de 1 Mai în Deltă au rămas şi pentru sărbătoarea de Paşte, numărul acestora fiind de aproximativ 2.500, de două ori şi jumătate mai mare decât anul trecut.
În privinţa turismului extern, cei mai mulţi dintre românii care au plecat în străinătate cu ocazia zilei de 1 Mai, au petrecut şi Paştele în aceeaşi destinaţie, cu excepţia Bulgariei, unde sărbătorile Pascale au adus în plus peste 7.000 de români. Astfel, numărul românilor care au plecat din ţară în această minivacanţă, a fost de peste 12.000 de turişti. Creşterea se datorează, în principal, numărului mare de zile libere comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Sursa: Agerpres