Discuțiile la care au participat Cătălin Predoiu s-au concentrat pe intensificarea cooperării bilaterale, cu accent pe eficientizarea controlului la punctele de trecere a frontierei dintre cele două state.

Cătălin Predoiu discută cu omologul moldovean despre cooperarea bilaterală

Pentru îmbunătățirea fluxului de circulație și reducerea timpilor de așteptare, oficialii au convenit să extindă sistemul de control coordonat la frontiera comună. După implementarea acestui model la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Albița – Leușeni, începând cu 15 aprilie 2023, pe sensul de intrare în România, urmează ca măsura să fie aplicată și la PTF Galați-Giurgiulești, în perioada următoare.

Autoritățile române subliniază că frontiera dintre România și Republica Moldova nu trebuie percepută ca o simplă linie de separație, ci ca o zonă de cooperare operativă consolidată. Obiectivul principal este protejarea securității cetățenilor, alături de asigurarea unui trafic fluent. Implementarea controlului coordonat este parte a unei strategii mai ample, care include investiții coerente și o abordare etapizată, susținută de transparență și colaborare permanentă.

„Premierul interimar şi ministrul Afacerilor Interne al României, Cătălin Predoiu, a avut o întrevedere bilaterală cu doamna Daniella Misail-Nichitin, ministrul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, aflată la Bucureşti cu ocazia participării la cea de-a 9-a ediţie a Black Sea and Balkans Security Forum (…) Fluidizarea traficului la frontieră a reprezentat un alt subiect abordat în detaliu, cei doi interlocutori convenind asupra necesităţii unei abordări constructive pentru eficientizarea controlului în punctele de trecere a frontierei, inclusiv prin instituirea controlului coordonat”, a transmis Ministerul de Interne într-un comunicat.

Cătălin Predoiu
SURSA FOTO: Dreamstime

Cei doi miniștri au exprimat apreciere față de progresele înregistrate în combaterea criminalității transfrontaliere

În cadrul întâlnirii, cei doi miniștri au exprimat apreciere față de progresele înregistrate în combaterea criminalității transfrontaliere. Colaborarea activă dintre cele două ministere s-a concretizat prin utilizarea de mecanisme eficiente, precum task-force-uri, grupuri de lucru, echipe comune și patrulări comune.

Ministerul Afacerilor Interne a informat că în primele patru luni ale anului au fost desfășurate peste 250 de misiuni comune la frontiera cu Republica Moldova, evidențiind ritmul alert al cooperării și importanța strategică a acestei relații bilaterale pentru securitatea regională.

„Frontiera comună nu trebuie tratată ca o simplă linie de separaţie, ci ca o zonă de cooperare operativă întărită, unde ne unim eforturile în beneficiul cetăţenilor şi pentru a proteja securitatea (…) Implementarea controlului coordonat şi garantarea securităţii frontierelor sunt obiective complementare. Trebuie doar să construim un sistem care oferă ambele, printr-o abordare etapizată, investiţii coerente, prin continuarea cooperării transfrontaliere la aceeaşi parametri ridicaţi şi cu transparenţă faţă de cetăţenii noştri”, a spus Cătălin Predoiu.