Adrian Câciu: România anului 2030 va fi cu totul alta decât România anului 2024

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a afirmat miercuri că România în anul 2030 va cunoaște transformări semnificative în evoluția sa digitală, comparativ cu stadiul din 2024, la fel cum România din 2024 este deja diferită față de cea din 2022. Această declarație vine în contextul în care există alocări de peste 7,5 miliarde de euro din fonduri europene pentru proiecte de digitalizare până în anul 2029.

Ministrul a participat la cea de-a 7-a ediție a Forumului de Protejare a Infrastructurii Critice (CIP Forum), eveniment integrat în cadrul Digital Innovation Summit Bucharest (DISB) 2024.

„Spuneam în 2019-2020, când aveam deprinderea de a fi analist economic, că evoluţia digitală va influenţa PIB-ul sau va influenţa creşterea economică a a României cu cel puţin 10 puncte procentuale în următorii ani. Este relevant de fiecare dată să ne aducem aminte care este beneficiul net de care poate beneficia o economie, un mediu socio-economic, o ţară şi o regiune sau un continent din această revoluţie digitală, care trebuie înţeleasă cu riscurile transformaţionale pe care le aduce.

Orice revoluţie aduce şi parte pozitivă, dar şi adaptare. Cel mai important lucru este că aduce un nou status al civilizaţiei, dacă vreţi pentru viitor. România anului 2030 va fi cu totul alta decât România anului 2024, aşa cum România anului 2024 este deja cu totul alta decât în 2022. La nivel de reformă IT la nivel mondial, devenim un producător, un investitor în partea de tehnologie şi trebuie în continuare să atragem alături de noi companii puternice, dar de ce nu împreună cu institutele pe care le avem, să creăm propriile noastre produse acum.

Din perspectiva de finanţare, nu trebuie să omitem faptul că România beneficiază pentru digitalizare, până în 2029 de 7,5 miliarde de euro din fonduri europene, dincolo de fonduri naţionale, dincolo de integrarea sistemelor, dincolo de servicii publice de calitate oferite cetăţenilor, prin integrarea unor softuri care să aducă un beneficiu net şi o simplificare a serviciilor”, a spus Câciu.

Adrian Câciu
SURSA FOTO: Facebook, Adrian Câciu

Digitalizarea va crește competitivitatea și productivitatea

Potrivit ministrului de resort, pentru Europa „mi-aş dori ca, în 2030, să fie şi un furnizor mondial de tehnologie, un producător de semiconductori şi un producător de software”.

Adrian Câciu a menționat că, momentan, această hegemonie este disputată între două mari puteri mondiale. În contextul în care nu deții controlul asupra tehnologiei din toate perspectivele, există o vulnerabilitate care se traduce printr-un minus de 20% asupra securității. Există studii care susțin acest lucru, iar controlul tehnologiei este o provocare pentru cei care nu dețin tehnologiile digitale.

Adrian Câciu a menționat că există deja o economie transformațională în scop digital, cu reducerea costurilor și a timpului necesar pentru diverse operațiuni. Acest lucru conduce la o creștere a productivității și a competitivității, având un impact pozitiv asupra economiei în ansamblu.

Digitalizarea contribuie, de asemenea, la reducerea asimetriilor și a disparităților, oferind un acces egal la informații și la resurse, și facilitând gestionarea datelor și informațiilor, ceea ce ajută la luarea deciziilor în timp real și la optimizarea resurselor disponibile. În plus, digitalizarea este și un factor determinant pentru inovație și creativitate, stimulând dezvoltarea de noi produse și servicii adaptate cerințelor și nevoilor societății.

Pierderile generate de atacurile cibernetice sunt colosale

Acesta a adăugat că anumite studii arată că pierderile generate de atacurile cibernetice, la nivel mondial, sunt de 8.000 de miliarde de dolari, în 2023, iar o estimare pentru anul 2025 arată 10.500 de miliarde de dolari.

„Aş dori să subliniez faptul că provocările digitalizării nu pot fi contracarate de o singură ţară. Este necesară o strategie comună la nivel naţional şi european şi o acţiune din partea mai multor factori. Ştim că la nivelul Europei avem aceleaşi valori şi interese comune, iar diplomaţia cibernetică revine tuturor. Nu mai este doar apanajul diplomaţilor şi a politicienilor, ci implică şi experţi, cyber-companii, institute de cercetare şi mulţi actori implicaţi în anumite faţete ale digitalizării”, a afirmat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

În perioada 16 – 18 aprilie, la Palatul Parlamentului, ICI București găzduiește evenimentul Digital Innovation Summit Bucharest (DISB), care include atât cea de-a 7-a ediție a Forumului de Protejare a Infrastructurii Critice (CIP Forum), cât și cea de-a 3-a ediție a Conferinței Internaționale privind Diplomația Cibernetică (ICCD).

Dezbaterea din cadrul CIP Forum se concentrează pe integrarea blockchainului pentru contracararea atacurilor cibernetice, precum și pe lansarea Muzeului NFT al ICI București și pe paneluri dedicate rolului femeilor în inovație și societate. Pe de altă parte, ICCD analizează conexiunea dintre tehnologie și relațiile internaționale, acoperind teme precum consensul global asupra politicilor digitale, consolidarea alianțelor regionale de securitate cibernetică și strategiile proactive pentru combaterea dezinformării.