România, lovită de mai multe cutremure! Locuitorii au auzit zgomote puternice

România, lovită de mai multe cutremure! Locuitorii au auzit zgomote puternice

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Leonard Bădilă la 8 aprilie 2024, 17:59

Au fost înregistrate mai multe cutremure în România. Mihai Diaconescu, un seismolog de la Institutului Național de Fizică a Pământului (INFP) a oferit mai multe explicații. Potrivit specialistului, zgomotele ar putea avea legătură cu exercițiile militare.

Au fost resimțite două cutremure în Brăila, la diferență de nici 24 de ore. Totodată, mai mulți locuitori din zonă spun că seismele au fost însoțite și de zgomote puternice.

Cele două cutremure ar putea avea legătură cu exercițiile militare

Mihai Diaconescu, un seismolog de la Institutului Național de Fizică a Pământului (INFP) a oferit mai multe explicații. Specialistul spune că seismele resimțite în zonă ar putea avea legătură cu exercițiile militare.

Acest lucru este „foarte posibil”, spune specialistul, deoarece în apropiere de Galați se află un poligon militar unde se pot efectua trageri. Zgomotul poate proveni de acolo, a explicat seismologul.

Un alt motiv din cauza căruia se poate auzi un zgomot, dacă este însoțit și de un cutremur, se datorează faptului că la interfața sol-aer pământul își schimbă contrastul de impedanță. Mihai Diaconescu a subliniat că o parte din energia cutremurului se transformă în energie acustică cu degajare de zgomot.

„Este foarte posibil, pentru că, în apropiere de Galați, este un poligon militar unde se pot efectua trageri. Deci zgomotul poate proveni de acolo. Un alt motiv din cauza căruia se poate auzi un zgomot, dacă este însoțit și de un cutremur, se datorează faptului că la interfața sol-aer pământul își schimbă contrastul de impedanță, o parte din energia cutremurului se transformă în energie acustică cu degajare de zgomot”, a declarat seismologul la Antena 3.

cutremur
Cutremur / SURSA FOTO: Dreamstime

O parte din energia cutremurului se transformă în energie acustică cu degajare de zgomot

Chiar și așa, specialistul a subliniat că „este puțin probabil acest lucru, pentru că ar trebui să fie un cutremur puțin mai mare de 3,3, geomorfologia ar trebui să permită acest lucru”.

„Din câte om observat eu pe hărți, geomorfologia are un caracter plan, nu există niciun deal, niciun mal, nici vreo chestie de genul acesta. În ceea ce privește faptul că la Baldovinești nu au fost cutremure, să îl luăm pe cel mai apropiat.

În 2010, pe 4 august, un cutremur de 2,1 chiar în Baldovinești, în localitate. În apropiere de Baldovinești, la 500 m în afara localității, în 2006, un cutremur de 2,5. În 2011, alt cutremur, de 2.0. Am citat doar trei din 10 cutremure din jurul localității”, a completat seismologul.

Specialistul spune că localnicii nu ar trebuie să își facă griji, pentru că seismele produse în zone nu reprezintă nimic neobișnuit.

El subliniază că seismele sunt verificate înainte de a fi date publicității. Astfel, există o primă evaluare în momentul în care se produc.

Ulterior, intervine seismologul de serviciu care se uită pe forma de undă. El spune că „exploziile sau cutremurele antropice au o formă specifică, nu precum cutremurele naturale cu undă P și undă S”.

La rândul lor, cutremurele antropice au „ori un S foarte mic, ori lipsește cu desăvârșire”.

„Înainte de a fi date publicității, cutremurele sunt verificate. Deci există o primă evaluare în momentul în care se produc, după care intervine seismologul de serviciu care se uită pe forma de undă. Exploziile sau cutremurele antropice au o formă specifică, nu precum cutremurele naturale cu undă P și undă S. Cutremurele antropice au ori un S foarte mic, ori lipsește cu desăvârșire”, a explicat seismologul.

Informații articol
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.