România, locul II în Uniunea Europeană la creşterea producţiei industriale

România, locul II în Uniunea Europeană la creşterea producţiei industriale
Publicat de Valentin Vioreanu la 12 martie 2014, 12:21

Producţia industrială a crescut cu 2,1% în zona euro şi cu 2,4% în Uniunea Europeană, în ianuarie 2014, comparativ cu perioada similară din 2013, iar cele mai mari creşteri din rândul statelor membre UE au fost înregistrate în Luxemburg şi România, arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Cele mai mari creşteri au fost înregistrate în Luxemburg (12,7%), România (10,5%), Polonia (6,4%) şi Ungaria (6,1%), iar cele mai semnificative scăderi au fost raportate în Malta (12%), Letonia (11%), Lituania (7,6%) şi Finlanda (7,1%).

În ianuarie 2014, comparativ cu luna precedentă, producţia industrială a scăzut cu 0,2% în zona euro şi a urcat cu 0,1% în Uniunea Europeană.

Cele mai mari creşteri au fost înregistrate în Croaţia (5,4%), Estonia (4,3%), Ungaria, Polonia (4,4%) şi România (2,3%), iar cele mai semnificative scăderi au fost raportate în Letonia (10,7%), Olanda (6,4%), Finlanda (3,5%) şi Lituania (2,8%). AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.