România a pierdut o legendă a muzicii. Era un adevărat maestru. Piesele sale au fost fredonate de toți românii

Ziua de 28 iunie marchează dispariția unuia dintre cei mai complecși și valoroși artiști ai României: Paul Urmuzescu (28 iunie 1926 – 19 februarie 2018). Personalitate unică în peisajul divertismentului și audiovizualului, Urmuzescu a excelat în multiple domenii – de la muzică clasică la muzică ușoară, de la radio și televiziune la compoziție și sunet.

Cariera remarcabilă a lui Paul Urmuzescu a început în 1947 la Radiodifuziunea Română, unde a activat până în 1974 ca regizor muzical, ilustrator muzical, maestru de sunet și redactor. Ulterior, între 1969 și 1979, a fost redactor muzical, șef de secție și realizator de emisiuni la Televiziunea Română. În fiecare dintre aceste roluri a fost considerat un etalon profesional, depășind cu mult limitele obișnuite ale unei singure cariere.

Paul Urmuzescu, un geniu discret al muzicii și audiovizualului românesc

Studiile muzicale le-a urmat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București, între 1947–1950 și 1962–1966, formându-se sub îndrumarea unor maeștri precum Tudor Ciortea, Carmen Petra Basacopol, Aurel Stroe, Adrian Rațiu și Theodor Rogalschi. Aceștia i-au transmis nu doar cunoștințe muzicale, ci și eleganță, educație, modestie și conduită ireproșabilă.

În sfera compoziției, Paul Urmuzescu a abordat o gamă largă de genuri, de la lucrări simfonice și vocal-simfonice la muzică de scenă, muzică de film și muzică ușoară. Debutul său în creație a avut loc în 1954, cu muzica piesei „Regele Lear”. A devenit membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România în 1964, contribuind activ și în domeniul editorial, prin articole și cronici muzicale în presa vremii.

Printre creațiile sale se numără 54 de partituri pentru spectacole de teatru, inclusiv în orașe internaționale precum Malmo, Copenhaga și Aarhus (Danemarca), 47 de coloane sonore pentru filme (de lung metraj și animație) și 6 musicaluri. A compus muzica de deschidere pentru Campionatul Mondial de Fotbal de la Barcelona (1982), Jocurile Olimpice Mediteraneene de la Casablanca (1983) și cele de la Rabat (1985).

Multe dintre piesele sale au devenit șlagăre interpretate de mari voci ale scenei românești

În muzica ușoară, multe dintre piesele sale au devenit șlagăre interpretate de mari voci ale scenei românești. Printre acestea se numără „Cupidon”, „Fotograful”, „Mica uvertură”, „La anii mei”, „Marea cântă”, „București”, „Va veni o clipă”, „Cât soare”, „Cântă universul”, „Fântânile Bucureștiului”, „Florile iubirii”, „E seara amintirilor”, „Doar o zi”, „Târziu, ca niște păsări”, „Ritm și dans”, „Om lângă om”, „Umbra stelelor”, „Iubirea când va fi”.

Talentul său a fost recunoscut prin numeroase premii, printre care Premiul Festivalului Național de Muzică Ușoară de la Mamaia (1966, pentru melodia „Prima chemare”), Premiul RTV în 1967 pentru „Marea cântă”, precum și cinci Premii ale Uniunii Compozitorilor.

Moștenirea lui rămâne un reper de profesionalism, rafinament și versatilitate în cultura românească

În 2011, Biblioteca Bucureștilor i-a dedicat un volum în seria „Colecția Maeștrii”, în semn de prețuire pentru contribuția sa artistică. Multe generații de realizatori de televiziune și-au început cariera inspirați de exemplul său și îndrumați direct sau indirect de învățăturile lui. A fost realizatorul complet al audiovizualului românesc: compunea, orchestra, înregistra, mixa și filma muzica sa, fără a delega vreuna dintre aceste etape.

Modestia profundă a lui Paul Urmuzescu l-a făcut să rămână în umbra propriului succes. Deși creațiile sale au făcut parte din coloana sonoră a vieții muzicale românești, el nu a căutat niciodată gloria personală.

Moștenirea lui Paul Urmuzescu rămâne un reper de profesionalism, rafinament și versatilitate în cultura românească. Dispariția sa este o pierdere resimțită nu doar de lumea muzicii, ci și de întreaga industrie media și artistică.