România a luat foc! Situație fără precedent la noi în țară. Nimeni n-ar fi crezut
România a luat foc, la propriu! Numărul incendiilor din țara noastră crește într-un ritm absolut șocant, conform cifrelor de la Ia IGSU, citate de Adrian Marin, preşedinte UNSAR.
Astfel, anul trecut, în România au avut peste 40.000 de incendii, conform cifrelor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență, cu aproximativ 40% mai multe față de anul precedent.
Mai mult, numărul incendiilor din România s-a dublat față de anul 2014.
Conform IGSU, cele mai întâlnite cauze de incendiu la locuințe sunt:
33% – coșul de fum defect sau necurățat;
22% – instalații electrice defecte sau improvizate;
13% – mijloacele de incălzire;
12% – fumatul și focul deschis.
IGSU precizează ca în cele mai multe cazuri este vorba despre neglijență si neatenție.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





