”Aceasta este cea mai bună clasare a României de când se realizează clasamentul Paying Taxes de către PwC, ceea ce denotă progresele făcute în ultimii ani de România în privința ușurării procesului de plată a taxelor, prin facilitarea plăților online și reducerea sarcinii fiscale totale. Practic, România a devenit acum cea mai bine clasată țară din Europa Centrală și de Est în clasamentul Paying Taxes, dacă exceptăm Țările Baltice, care sunt performere la nivel mondial în privința ușurinței plății taxelor”, a declarat Mihaela Mitroi, Liderul Departamentului de Consultanță Fiscală și Juridică, PwC România.

”Clasamentul Paying Taxes, care este parte integrantă a raportului Doing Business realizat în fiecare an de Banca Mondială, este unul dintre indicatorii cei mai urmăriți de investitori, atunci când decid strategia de investiții globală. Prin urmare, ar trebui să vedem poziția atinsă de România drept un atu competitiv la nivel regional pentru atragerea și păstrarea investițiilor și să căutăm să menținem și chiar să îmbunătățim această poziție”, a adăugat Mihaela Mitroi.

Performanța României este cu atât mai notabilă, cu cât o serie de țări din Europa Centrală și de Est au înregistrat o deteriorare a poziției în clasament, în principal pe fondul majorării fiscalității. Astfel, Croația a coborât de pe locul 49, pe poziția 95, Ungaria a coborât de pe 77 până pe poziția 93, Bulgaria de pe 83, pe poziția 90, iar Polonia, de pe locul 47 pe poziția 51.

În privinţa ratei totale de impozitare, care măsoară ponderea taxelor şi contribuţiilor suportate de către o firmă ca procent din profit, acesta a fost de 38,4% în România în ediţia din acest an, sub media statelor din Uniunea Europeană (39,6%) şi cea globală (40,5%).

La timpul necesar conformării cu legislaţia fiscală, România este printre performerii Europei Centrale şi de Est cu 163 de ore de muncă pe an, comparativ cu o medie a Uniunii Europene de 161 de ore şi un nivel global de 240 de ore.

În privinţa numărului de plăţi de impozite şi taxe, o companie de talie medie din România trebuie să efectueze 14 plăţi de taxe anual, faţă de o medie globală de 24 de plăţi şi una a Uniunii Europene de 12 plăţi anual.