România a dat lovitura în Europa! Nimeni nu se aștepta la așa ceva

De asemenea, raportul mai arată că românii se aşteaptă tot mai mult ca băncile să ofere clienţilor experienţe dinamice, eficiente, în conformitate cu nevoile lor reale.

„Printre cele mai relevante funcţionalităţi se numără personalizarea serviciilor şi ofertelor sau conectarea la ecosisteme de servicii adiacente (financiare şi non-financiare). Acestea din urmă se află la un stadiu incipient pe piaţa din România”, susţin autorii cercetării.

În cercetare este subliniat faptul că băncile din România au înregistrat creşteri semnificative în 2020-2021 pentru segmentul de vânzări digitale, în timp ce punctul de plecare a fost destul de jos în comparație cu alte ţări din Europa Centrală şi de Est. Mai precis, procentul vânzărilor digitale a fost de aproape 10% în România, în timp ce în Europa Centrală şi de Est a fost de 25%.

Ce determină avansul digital

Potrivit raportului, cea mai mare parte a avansului digital este încă determinat de deschideri de produse simple.

„Un model economic eficient, care favorizează creşterea veniturilor din comisioane, cu relevanţă semnificativă pentru România, unde 2/3 din veniturile băncilor sunt încă determinate de venituri din dobânzi (vs. 45% la nivel global)”, menţionează studiul.

Vânzările digitale sunt încă a început în România, arată studiu McKinsey Global Annual Banking Review, însă adaugă că exemple din CEE şi la nivel global arată un potenţial semnificativ pe termen scurt şi mediu.

„Există jucători la nivel internaţional cu sisteme şi proceduri bine stabilite pentru adopţia digitală, permiţându-le să atragă 40% din totalul clienţilor prin mediul digital. Inovaţia şi obiectivele bazate pe decizii rapide sunt extrem de relevante atunci când facem diferenţierea între jucătorii de top şi restul (de exemplu, timpul de lansare de produse şi servicii poate fi de două până la patru săptămâni pentru băncile performante faţă de 8 – 26 de săptămâni pentru cele din urmă)”, arată cercetarea.

Pandemia a intensificat certitudinile

Cercetarea scoate la iveală că pandemia a intensificat totodată mai multe incertitudini, precum presiunea inflaţionistă, impactul neclar al stimulentelor economice asupra costurilor de risc sau efectele accelerării adopţiei digitalizării.

„COVID-19 a dus la un avans semnificativ al digitalizării la nivel global, România fiind printre economiile europene cu cea mai rapidă creştere în privinţa utilizării serviciilor digitale în sistemul bancar”, susţin autorii studiului.

De asemenea, potrivit studiului, industria serviciilor financiare a supravieţuit pandemiei mai bine decât arătau estimările iniţiale. Totuși, sectorul se află sub semnul unor evoluţii şi performanţe extreme.

„Industria s-a împărţit în ultimii doi ani între bănci câştigătoare şi jucători cu rezultate sub aşteptări, iar România nu a făcut excepţie, având în vedere că primele şapte bănci însumează în jur de 80% din totalul activelor bancare şi sunt responsabile aproape în întregime de profitabilitatea sistemului bancar”, mai susţin autorii studiului.

Profitabilitatea a scăzut în sectorul bancar

Sectorul bancar din România şi-a diminuat profitabilitatea la aproximativ 8% în 2020, de la 11% în 2019 ca urmare a pandemiei – este pentru prima dată în ultimii şase ani când profitabilitatea sectorului bancar local a scăzut sub 10%.

Cercetarea McKinsey a identificat patru factori care pot genera performanţe divergente – zona geografică, dimensiunea băncilor, concentrarea pe un anumit segment de business şi modelul de afaceri. Factorul legat de mărime pare să fie extrem de relevant în România.

De altfel, dintre cele 34 de bănci din sistemul bancar românesc, primele şapte au reprezentat în 2020 în jur de 80% din totalul activelor bancare şi au generat aproape întregul profit al sistemului.

„Aceşti lideri au amploarea necesară pentru a dezvolta operaţiuni mai eficiente şi pentru a investi într-o digitalizare de succes a modelului lor de afaceri, în timp ce băncile celelalte se confruntă cu o provocare imensă care le afectează negativ rezultatele. Mai mult, majoritatea băncilor din România păstrează un model de business universal, cu puţine semne distinctive care să le permită o diferenţiere adecvată”, susţine Ovidiu Tişler, Associate Partner al biroului McKinsey & Company din Bucureşti.