Rezultate Bacalaureat, sesiunea de toamnă: 26% dintre candidaţi au promovat

Rezultate Bacalaureat, sesiunea de toamnă: 26% dintre candidaţi au promovat
Publicat de Valentin Gros la 1 septembrie 2017, 12:56

La nivel naţional, 26% dintre candidaţii care au participat la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului au promovat, a declarat vineri secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Naţionale, Ariana Bucur.

În sesiunea august – septembrie a examenului de Bacalaureat au promovat 7.758 de candidaţi din cei peste 39.000 înscrişi. 

Promovabilitatea este cu 2% mai mare faţă de sesiunea din toamna anului trecut. 

Rezultatele la sesiunea august – septembrie a examenului de Bacalaureat înainte de contestaţii au fost publicate vineri. 

Afişarea rezultatelor finale, după rezolvarea contestaţiilor, este programată pentru data de 6 septembrie. 

AGERPRES

Informații articol
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.