Revine serviciul militar obligatoriu?

Revine serviciul militar obligatoriu? Anunț neașteptat în Europa. Autoritățile din Croația au făcut un anunț despre introducerea unor cursuri obligatorii de educație militară, la nivel de liceu. Ministrul Apărării, Ivan Anušić, a primit sarcina să conceapă un curs de o lună, prin care tinerii să învețe să manevreze arme, să acorde primul ajutor sau să acționeze pentru protecție în cazul unor incidente nucleare sau chimice.

Conform publicației Euractiv, premierul Andrej Plenković a subliniat că un astfel de curs militar ar putea începe în curând.

Premierul a subliniat că „nu ar fi rău ca ministerul Apărării să folosească ceea ce face deja cu cei care se oferă voluntar pentru stagiul militar și să conceapă cursuri mai scurte”.

„Având în vedere amenințările de securitate din lume, nu ar fi rău ca ministerul Apărării să folosească ceea ce face deja cu cei care se oferă voluntar pentru stagiul militar și să conceapă cursuri mai scurte, așa încât un număr mai mare de oameni să fie familiarizați cu unele competențe de bază pe care tinerele generații nu le dețin”, a declarat șeful guvernului săptămâna trecută.

De asemenea, au avut loc discuții cu privire la întărirea structurilor de apărare, cu o eventuală reintroducere a stagiului militar obligatoriu sau prin acțiuni la nivelul educației, conform Dalmacija Danas.

Opțiunile educaționale sunt în discuție

Anunțuri cu privire la obligativitatea stagiului militar nu au fost făcute. Totuși, opțiunile educaționale sunt în discuție, potrivit sursei menționate. Publicația subliniază că președintele țării a vorbit la rândul lui despre această problemă.

Publicațiile menționate fac trimitere la diversele măsuri luate sau avute în vedere n unele state europene în contextul invaziei Rusiei în Ucraina.

Euractiv a scris despre situația din țările fost sovietice, precum Lituania. Aceasta a reintrodus stagiul militar obligatoriu, după ce a fost a adoptată o lege în acest sens.

La rândul său, publicația Deutsche Welle a prezentat pe larg situația acestor discuții. Au fost prezentate și măsuri privind stagiul militar existente la nivel european.

Amintim că Rusia a luat deja decizii cu privire la întărirea elementelor militare în învățământ, punând însă accentul pe învățământul superior, unde din 2023 au fost introduse programe de pregătire militară de bază.