Poliția Română anunță restricții de trafic pe autostrăzi pentru lucrări și montarea de panouri fonoabsorbante
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române ne informează că astăzi, 28 august, în intervalul orar 08:00 – 17:00, circulația rutieră este restricționată pe a doua bandă a autostrăzii A7 Ploiești-Buzău, pe tronsonul kilometric 0+600 de metri – 1+260 de metri, pentru montarea panourilor fonoabsorbante.
Traficul este restricționat pe sensul de mers spre București al autostrăzii A1 București-Pitești, la kilometrul 11, fiind deviat pe sensul de mers spre Pitești, unde se circulă pe o bandă pentru fiecare direcție, pentru a permite efectuarea de lucrări specifice la structura de rezistența a podului peste D.N.C.B.
Până la data de 30 august, pe Autostrada A1 sensul Sibiu – Deva, la kilometrul 308, este restricționată circulația pe ambele benzi, cu deviere pe banda de urgență, în vederea executării de lucrări de reparații la rosturile de dilatație.
Se închide autostrada A1 între Pitești și București până pe 8 septembrie
Până la data de 8 septembrie, circulația rutieră este închisă pe Autostrada A1 sensul Pitești – București, la kilometrul 11, pentru continuarea lucrărilor de reparații curente la pasajul de cale ferată. În această perioadă, traficul se desfășoară deviat pe sensul către Pitești, unde se circulă în ambele direcții.
„Conducătorii auto sunt sfătuiți să reducă mult viteza în zona lucrărilor, să se asigure bine înainte de schimbarea benzii de circulație, să evite depășirile periculoase și orice manevră riscantă și să păstreze în mers o distanță corespunzătoare între autovehicule, care să permită frânarea în condiții de siguranță!”
Pasajul de peste Centura Capitalei se află în reparații
În primăvară, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat cu firma Maristar (România) contractul pentru reparațiile pasajului peste centura Capitalei de la kilometrul 11 pe Autostrada A1 București – Pitești. La a treia licitație a CNAIR, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București pentru reparațiile pasajului din zona Militari/Ciorogârla, au depus oferte trei constructori (Agnel, Maristar și Metabet). Oferta Maristar, de 8,2 milioane lei, a fost declarată conformă și câștigătoare.
Maristar este constructorul care a efectuat reparațiile capitale la podurile dunărene Fetești/Borcea și Cernavodă, are în lucru lărgirea unui kilometru din DN 1A – Buftea, și va derula și cel mai dificil contract de până acum: modernizarea Centurii București Nord, între DN (Afumați) și A2 – Autostrada Soarelui, contractul care include finalizarea pasajului suprateran de la Cernica.
Podul peste Centura Capitalei și inelul feroviar a fost construit în 1970 și a mai trecut prin reparații în 1999, iar la primele două licitații, CNAIR, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București nu a primit oferte. La această licitație, spre deosebire de licitațiile anterioare, CNAIR a majorat semnificativ valoarea contractului, de la 5,8 milioane lei, la 9,1 milioane lei, dar a menținut durata pentru lucrări la 7 luni.
De altfel, în vară, CNAIR a lansat în licitație realizarea unui studiu de fezabilitate de 30 de milioane de lei pentru extinderea la trei benzi de sens a autostrăzii București – Pitești. Studiul va dura 15 luni. Proiectul este inclus în POT 2021 – 2027.