”PLAFAR este un exemplu de succes de reorganizare, o societate care, cât a fost administrată de stat, s-a umplut de găuri și de pierderi. Administrată profesionist, în cadrul reorganizării judiciare, a fost adusă pe profit, curățată de tot felul de active toxice și restituită statului în stare bună, profitabilă. Ca să nu o stricăm din nou, o să o vindem”, spune Remus Vulpescu, şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI). 

La 27 iunie, Tribunalul București a dispus închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SN PLAFAR SA, respectiv reinserția societății în circuitul comercial. Totodată, prin sentința menționată, administratorul judiciar Assistance Insolv a fost descărcat de gestiune, datorii și responsabilități cu privire la procedura.

Pe 16 martie 2009, la cererea Ministerului Economiei, acționarul majoritar al societății, s-a deschis procedura generală a insolvenței față de SN PLAFAR SA.  La acel moment, cel mai mare producător de ceaiuri din România avea datorii de 5,1 milioane de lei. În data de 14.12.2010, Adunarea Creditorilor a votat Planul de Reorganizare propus de administratorul judiciar Assistance Insolv, fiind confirmat prin sentința 209 din 17.01.2011, pronunțată de Tribunalul București.

„Planul de reorganizare al SN PLAFAR SA reprezintă o premieră în România în sensul că este primul plan în mai bine de 17 ani de când există Legea Insolvenței, prin care s-a reușit plata integrală a tuturor creanțelor la valoarea nominală”, spunea Nicoleta Munteanu, reprezentantul administratorului judiciar.

Mai mult, pe lângă performanța de a achita toate creanțele, planul de reorganizare a făcut posibil asumarea unor investiții de peste 5 milioane de lei pentru reabilitarea spațiilor de producție și modernizarea proceselor și capacităților de producție, rebranding-ul întregului portofoliu de produse și listarea în toate rețelele naționale de distribuție. În această perioadă, s-au lansat peste 50 de produse noi.

În perioada în care societatea a fost supusă planului de reorganizare, cifra de afaceri a crescut de la 3,4 milioane de lei în 2009, la 6,1 milioane de lei în 2010 și de 7,3 milioane de lei în 2011. Mai mult decât atât, dupa 16 ani consecutivi de pierdere, anul 2011 este primul an în care SN PLAFAR SA încheie exercițiul financiar pe profit.

În desfășurarea activității curente, societatea a efectuat plăți în contul datoriilor apărute după data deschiderii procedurii în valoare de 24,4 milioane de lei, iar la data închiderii procedurii societatea nu înregistra arierate.