Reguli noi pentru câini și pisici. Devine interzis în UE. Este o decizie istorică
SURSA FOTO: Dreamstime
Parlamentul European a făcut un pas istoric în protejarea animalelor de companie, adoptând primele norme unitare pentru câini și pisici. Europarlamentarul Gabriela Firea a susținut public inițiativa, evidențiind importanța acesteia pentru o societate mai responsabilă.
Cadru legislativ unitar pentru animalele de companie în Uniunea Europeană
Pentru prima dată, Uniunea Europeană adoptat un cadru legislativ unic privind protecția câinilor și pisicilor. Scopul principal al acestor norme este de a combate comerțul ilegal și de a garanta condiții decente pentru animalele de companie din toate statele membre. Legislația a fost votată cu o largă majoritate și va constitui baza pentru viitoarele discuții din Consiliul UE.
Europarlamentarul Gabriela Firea a subliniat că această măsură răspunde unei nevoi reale a societății. Ea a apreciat inițiativa pentru impactul său pozitiv asupra siguranței publice și a bunăstării animalelor. Într-o postare pe rețelele sociale, Firea a reafirmat angajamentul său de a sprijini în continuare acest demers la nivel european.
„Mă bucur să susțin această inițiativă care răspunde nevoilor reale ale societății – atât din perspectiva protejării animalelor, cât și a siguranței și responsabilității sociale”, susține Firea.
Interdicții clare și reguli stricte pentru protecția animalelor
Printre cele mai importante prevederi ale noii legislații se numără interzicerea vânzării de câini și pisici în pet shop-uri. Măsura are ca scop descurajarea comerțului abuziv și eliminarea practicilor neetice care afectează bunăstarea animalelor.
O altă prevedere majoră este obligativitatea microcipării și înregistrării animalelor într-o bază de date națională, interoperabilă la nivel european. Această bază de date va fi gestionată de Comisia Europeană și va contribui la monitorizarea eficientă a mișcărilor transfrontaliere ale animalelor.
Importurile din afara Uniunii vor fi reglementate mai strict. Acestea vor necesita microcipare și înregistrare prealabilă, pentru a preveni introducerea animalelor fără origine clară sau cu probleme de sănătate.
Noua legislație interzice încrucișările între rude apropiate, o practică frecventă în reproducerea intensivă și care poate duce la probleme genetice grave. De asemenea, va fi interzisă reproducerea între animale cu trăsături extreme, care le pot afecta sănătatea sau mobilitatea.
Totodată, se interzic mijloacele de constrângere fizică, precum lanțurile, zgărzile cu țepi și alte accesorii care provoacă suferință animalelor. Aceste măsuri vizează nu doar confortul fizic, ci și reducerea stresului și a traumelor la care sunt supuse animalele.

O societate civilizată se vede prin grija față de necuvântătoare
Gabriela Firea a reafirmat importanța acestui demers în procesul de civilizare socială și empatie colectivă. Ea a declarat că animalele oferă afecțiune, bucurie și sprijin emoțional, iar oamenii au datoria morală de a le răspunde cu grijă și respect.
În contextul în care aproximativ 44% dintre cetățenii UE dețin animale de companie, impactul acestei legislații va fi unul extins. România, cu o populație mare de câini și pisici în gospodării, va beneficia direct de aceste noi reglementări.
„Este pentru prima dată când Uniunea Europeană adoptă un cadru unitar pentru bunăstarea câinilor și pisicilor, iar negocierile cu Consiliul UE vor urma în perioada următoare. Voi continua să susțin dreptul la o viață demnă și protejată pentru toate ființele, inclusiv pentru animalele noastre de companie. O societate civilizată se vede și prin felul în care are grijă de necuvântătoare. Animalele de companie ne aduc iubire, bucurie și alinare. Le datorăm același lucru!”, a transmis europarlamentarul.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





