Ilie Bolojan: Una dintre priorități este administrarea corectă a companiilor de stat
Ilie Bolojan a spus că una dintre priorități este administrarea corectă a companiilor de stat, mai ales a celor din domenii importante, cum ar fi energia. A explicat că o gestionare mai eficientă poate aduce bani în plus la bugetul statului, fie prin reducerea subvențiilor, fie prin economii făcute din cheltuieli mai mici. Aceste economii pot fi folosite apoi pentru investiții, spune el.
A precizat că pachetul de reforme include mai multe măsuri legate de administrarea companiilor, cum ar fi:
- Transparența: toate ministerele vor publica informații despre cine conduce companiile de stat și ce salarii primesc acești oameni. A spus că nu vede nimic rușinos în ca aceste date să fie publice, dimpotrivă – consideră că e un lucru normal.
- Managementul: se vor face schimbări în lege pentru a limita numărul de membri din consiliile de administrație și pentru a plafona câștigurile. Bolojan a menționat că în prezent există cazuri în care, profitând de unele prevederi legale, salariile au crescut rapid și au ajuns la limitele maxime, ceea ce a nemulțumit publicul.
- Indicatorii de performanță: fiecare minister va analiza dacă actualii indicatori sunt clari și utili sau doar formali. Dacă se dovedește că nu sunt relevanți, vor fi schimbați. Dacă oamenii din conducerea companiilor nu vor accepta noii indicatori, vor exista consecințe, iar Guvernul va folosi toate mijloacele legale pentru a-i înlocui.
Bolojan a mai spus că AMEPIP (agenția care se ocupă de monitorizarea companiilor de stat) trebuie întărită și că până la finalul verii ar trebui să funcționeze eficient, pentru că o administrare mai bună este absolut necesară. A încheiat spunând că, în zilele următoare, va răspunde întrebărilor jurnaliștilor. Totuși, în ziua conferinței, a plecat fără să ofere răspunsuri.
„Un element important este gestionarea corectă a companiilor de stat. Având în vedere că gestionarea acestor companii are un impact economic important, cum e cea din zona de energie. Orice câștig din administrarea acestora e un câștig important pentru țara noastră și bugetul de stat.
Orice reducere de subvenții este o economie în plus. Orice profit suplimentar pe care îl fac prin reducerea cheltuielilor înseamnă o capacitate de investiții mai mare. Buna administrare a companiilor este unul dintre elementele importante din acest al doilea pachet.
Aceste măsuri vizează câteva aspecte importante care țin de buna administrare. În primul rând, asigurarea transparenței în gestionarea companiilor de stat. Toate ministerele vor publica date despre cine administrează aceste companii, ce câștiguri au. Acest lucru nu cred că este o rușine pentru cei care le conduc, ca datele să fie publice. E un lucru de normalitate.
Al doilea element: ține de partea de management a companiilor. Lucru care va fi rezolvat prin modificări de legislație, atât în ceea ce privește numărul de membri, cât și plafonarea unor câștiguri. Avem o situație în care abuzând de prevederi legale de la valori rezonabile de câștiguri s-a ajuns într-o perioadă scurtă la limitele maxime, ceea ce a creat o nemulțumire în opinia publică.
Indicatorii de performanță vor fi revizuiți de fiecare minister, pentru a se verifica dacă sunt relevanți sau superficiali. Cu siguranță în multe locuri acești indicatori nu sunt relevanți. Noii indicatori fie vor fi acceptați de conducătorii acestor companii – ceea ce înseamnă că sunt oameni de bună credință. În condițiile în care nu vor accepta acești indicatori înseamnă că sunt niște probleme legate de profesionalismul lor.
Vom uza de toate prevederile legale pentru ca cei care nu acceptă să plece. AMEPIP trebuie întărit, astfel încât la finalul verii să avem o agenție funcțională, pentru că buna administrare a companiilor din România este o necesitate. În zilele următoare vă voi sta la dispoziție pentru întrebări.”
Ilie Bolojan: Reforma companiilor de stat este cea mai importantă parte din al doilea pachet de măsuri fiscale
Premierul Ilie Bolojan a început conferința de presă spunând că reforma companiilor de stat este cea mai importantă parte din al doilea pachet de măsuri pregătit de Guvern. A explicat că aceste companii au un impact mare asupra economiei și că orice economie făcută în gestionarea lor — cum ar fi reducerea subvențiilor sau controlul cheltuielilor — înseamnă bani în plus la buget și posibilități mai mari de investiții.
De asemenea, a spus că dacă serviciile oferite de aceste companii se îmbunătățesc, câștigă și cetățenii. A mai precizat că ministerele vor trebui să publice nu doar numele și salariile celor care conduc aceste companii, ci și alte date economice care să arate clar cum funcționează ele. A susținut că aceste informații ar trebui să fie publice și că nu e nimic rușinos în asta.
Referitor la conducerea companiilor de stat, Bolojan a spus că legislația va fi schimbată astfel încât să se reducă numărul de membri din consiliile de administrație și să se limiteze câștigurile acestora. A atras atenția că în prezent se profită de unele prevederi legale, ceea ce a dus la salarii exagerate, iar nemulțumirea publicului este justificată.
În ceea ce privește indicatorii de performanță, a spus că fiecare minister va verifica dacă aceștia sunt cu adevărat utili sau doar formali. A recunoscut că în multe locuri nu sunt relevanți. Dacă vor fi introduși indicatori noi, conducerea companiilor va trebui să-i accepte. În caz contrar, Bolojan a dat de înțeles că acei directori au probleme de profesionalism și că trebuie să plece.
„Mai e un aspect care ține de indicatorii de performanță. Acest aspect va fi revizuit de fiecare minister, în așa fel încât să se verifice dacă indicatorii care stau la baza contactelor sunt relevanți sau sunt superficiali. Cu siguranță, în multe locuri, nu vor fi relevanți. În acest caz, există două direcții de acțiune – ori noi indicatori vor fi acceptați de către cei care conduc aceste companii, iar dacă nu vor accepta indicatorii, înseamnă că sunt niște probleme legate de profesionalismul acestor directori. Cei care nu vor accepta, să plece.
Gestionarea acestor companii are un impact economic important. Orice câștig în administrarea acestora este unul important pentru țara noastră și bugetul de stat. Asta înseamnă că orice reducere de subvenții de exemplu, este o economie în plus, orice creștere a calității serviciilor pe care le oferă cetățenilor este un plus, și orice control al cheltuielilor înseamnă o capacitate de investiții mai mare sau impozite care sunt încasate suplimentar la bugetul de stat.
În primul rând, vorbim de asigurarea transparenței în gestionarea companiilor de stat. Am convenit ca în perioada următoare, toate ministerele vor publica date despre cine administrează aceste companii, ce câștiguri au, și toate datele economice care dau o imagine cât mai fidelă. Nu este o rușine pentru cei care le conduc, să fie aceste date publice.
Un al doilea element ține de partea de management, care va fi rezolvat prin modificarea legislației în ceea ce privește reducerea unor membri dar și plafonarea unor câștiguri, pentru că avem o situație în care se abuzează de prevederi legale.”