Procesul de reducere a stocurilor în industria auto din Europa se apropie de sfârşit, dar producătorii de vehicule şi furnizorii de componente trebuie să se pregătească pentru o redresare lentă, de lungă durată, au declarat, azi, analişti citaţi de Mediafax.

Companiile auto au fost nevoite să reducă producţia, de la sfârşitul anului 2008, şi să restructureze forţa de muncă, în urma impactului recesiunii economice asupra cererii de maşini noi, iar măsurile au avut un efect negativ puternic şi asupra furnizorilor de componente.

Primele semne de redresare au apărut deja

„Reducerea stocurilor este foarte aproape de sfârşit, iar acest fapt este o mare uşurare pentru furnizorii de componente”, a declarat Nigel Griffiths, analist în domeniul auto la compania de cercetare a pieţei IHS Global Insight. Directorul general al producătorului francez de componente Valeo, Jacques Aschenbroich, a declarat în această săptămână că există indicii privind sfârşitul procesului de scădere a stocurilor.

Producţia va creşte în trimestrul al treilea şi cel de-al patrulea, chiar dacă nu a apărut încă o redresare a vânzărilor, a arătat Griffiths.

Grupul Renault a micşorat producţia cu 38,2% în primul trimestru, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2008, care a fost totuşi mai mare cu 7,2% faţă de trimestrul al patrulea.

„Rabla” va avea şi un recul negativ

Colin Couchman, directorul pentru Europa al IHS Global Insight, consideră că redresarea producţiei va înregistra un recul după încheierea programelor de casare a maşinilor vechi, lansate de guverne pentru a încuraja vânzările de automobile noi. „Vestea bună este că programele de înnoire a parcurilor auto au ridicat palierul pieţei”, a arătat Couchman.

IHS Global Insight estimează că 2,6 milioane de maşini la nivel mondial, respectiv una din 20, au fost vândute ca efect al programelor guvernamentale de stimulare.

În Germania, unde cumpărătorii primesc 2.500 de euro pentru casarea unei maşini mai vechi de 9 ani, la achiziţia uneia noi, vânzările auto au urcat în luna mai cu 40%.„Măsurile sunt doar temporare, aşa că va veni şi reversul. Credem că trendul structural al pieţei a fost afectat de criza economică”, a spus Couchman.

El a arătat că sectorul auto european va înregistra doi-trei ani de pierderi, în privinţa stocurilor, performanţelor şi producţiei.

SURSA: Mediafax